Hurriyet: "De la Galatasaray, doar Hagi il vrea pe Plesan"
Mijlocasul Mihaita Plesan este dorit la Galatasaray doar de tehnicianul Gheorghe Hagi, conducerea clubului si jucatorii nefiind de acord cu achizitionarea jucatorului roman, sustine cotidianul
Mijlocasul Mihaita Plesan este dorit la Galatasaray doar de tehnicianul Gheorghe Hagi, conducerea clubului si jucatorii nefiind de acord cu achizitionarea jucatorului roman, sustine cotidianul "Hurriyet". Jurnalul turc noteaza ca primul motiv pentru care conducerea clubului nu este incantata de o eventuala achizitionare a lui Plesan este de ordin financiar. "Ca sa il poata aduce pe jucatorul roman, Galatasaray trebuie sa renunte la un fotbalist strain, iar din cauza unor probleme financiare nu poate rezilia contractul lui Saidou. Al doilea motiv este faptul ca cercetarile legate de Plesan nu au avut rezultate pozitive. Toti cei care il cunosc indeaproape pe Plesan spun ca el nu este numarul 10 cautat de Galatasaray. Al treilea motiv este faptul ca jucatorii se opun unui nou transfer", se mentioneaza in "Hurriyet". Potrivit cotidianului citat, oficialii clubului din Istanbul considera ca, chiar si in cazul in care Plesan ar fi achizitionat cat mai curand, el nu va fi de prea mare folos echipei. Jurnalul "Fanatik" scrie ca Gheorghe Hagi este nemultumit de atitudinea conducerii clubului, despre care spune ca atunci cand echipa este invinsa vrea imediat un raport de la el, iar atunci cand invinge nici macar nu il suna. In plus, Hagi le-a spus unor prieteni ca este suparat deoarece Galatasaray nu a achizitionat inca jucatorii pe care ii doreste. La gruparea turca a fost transferat, in aceasta iarna, doar un portar, Fevzi, desi pe lista intocmita de Hagi se aflau sase jucatori.





















































