Halep, verdict tot mai aproape în cazul de dopaj: În cât timp vom afla prima decizie
0Pare incredibil, dar Simona Halep are deja 134 de zile adunate de la ultimul ei meci în circuitul WTA. Probabil, când a fost învinsă în turul I de la US Open, pe data de 29 august 2022, nimeni n-ar fi zis că „Simo“ va dispărea din circuit pentru o perioadă atât de lungă.
Iar la cum decurg lucrurile în cazul de dopaj în care e implicată, Halep mai are de așteptat până va lua, din nou, racheta în mână în cadrul unui turneu. Potrivit ProSport, Sports Resolutions, tribunalul independent din Londra care analizează cazurile de dopaj din tenis, a fost de acord cu judecarea dosarului lui Halep în regim de urgență. Această cerere a fost înaintată de avocații Simonei, care și-au finalizat deja apărarea. Potrivit informațiilor obținute de la Cristian Jura, judecător la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), tabăra Halep susținte că Roxadustat, substanța interzisă despre care Adevărul a scris aici, ar fi ajuns în organismul lui Halep pentru că n-a fost trecută pe eticheta unui supliment.
Dacă această apărare o va salva pe „Simo“ de o suspendare de lungă durată – maximum 4 ani – rămâne de văzut, deși primele semnale nu sunt tocmai fericite, după cum Adevărul a scris aici. Cert e că, după ce Sports Resolutions a aprobat judecarea cazului în regim de urgență, vom avea un prim verdict, în maxim 3 luni.
Mai departe, dacă nu va fi mulțumită de decizia luată de Sports Resolutions, Halep are opțiunea de a continua lupta, mergând la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.