Halep, avertizată: „Să mai ia un Grand Slam? Foarte greu! De acum, va fi din ce în ce mai dificil pentru ea“

0
0
halep

Ultimul Grand Slam din acest an a devenit prilejul perfect pentru ca jucătoarele din noua generaţie, în frunte cu Emma Răducanu (18 ani) şi Leylah Fernandez (19 ani), să iasă la rampă. Ceea ce confirmă, încă o dată, că pentru sportivele experimentate, dar care se apropie sau care au trecut deja de 30 de ani, circuitul feminin va fi şi mai dur de acum încolo.

Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) a părăsit US Open 2021 în optimi, fiind învinsă de o rivală de tradiţie, Elina Svitolina (26 de ani, 5 WTA). Doar că ucraineanca, la rândul ei, a devenit victima canadiencei Leylah Fernandez, în sferturi. De altfel, aceasta a făcut prăpăd printre capii de serie, eliminându-le, pe rând, pe Osaka (3 WTA), Svitolina (5 WTA) şi Sabalenka (2 WTA).

De partea cealaltă, Emma Răducanu a adunat o listă aproape la fel de impresionantă de adversare învinse pe care s-au aflat Bencic (12 WTA), campioană olimpică en-titre, dar şi Maria Sakkari (18 WTA), o jucătoare în plină ascensiune, la rândul ei.

Văzând ce s-a întâmplat la această ediţie de la US Open, spaniolul Alex Corretja - foto (47 de ani), de două ori finalist la French Open (1988, 2001), a vorbit pentru Eurosport despre şansele Simonei Halep de a face faţă noului val din tenisul feminin.

Corretja

Ce a spus Alex Corretja?

*Cred că US Open a fost un turneu bun pentru ea (n.r. – Simona Halep). Nu jucase prea mult, dar totuşi a reuşit să aibă un turneu bun. De acum încolo, cred că va fi din ce în ce mai dificil. Vin din spate fete tot mai multe – tinere, agresive, care se deplasează bine şi sunt foarte motivate.

*Cred că Simona trebuie să muncească, în continuare, în special la jocul de picioare şi la forehand. Şi-a îmbunătăţit serviciul foarte mult, serveşte mult mai bine acum. Aşa cum spun mereu când e vorba de ea, Simona va fi mereu în discuţie pentru victorii, fiindcă e o luptătoare, dar nu cred că-i va fi uşor să câştige un nou Grand Slam. Sincer, jucătoarele tinere forţează mult. Ar fi nevoie de un foarte mare efort din partea Simonei, fiindcă sunt multe sportive care joacă bine în acest moment în circuit.

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite