Hagi, istoricul lansării unor rebuturi fotbalistice: Exemple care redau dimensiunea unei probleme reale
0Farul a dat o veritabilă lovitură financiară, transferându-l pe Enes Sali (17 ani) la FC Dallas în Major League Soccer. Mutarea lungește lista unor plecări spectaculoase, pe sume mari, cu fotbaliști supraevaluați, ca să păstrăm o exprimare elegantă.

Fără îndoială, Hagi, prin Academia sa de la Ovidiu, are cea mai bună rampă de lansare pentru tinerii fotbaliști din țară. Dovadă și transferurile realizate, dar și faptul că, în actuala națională a României, sunt mulți jucători care au fost formați la academia fostului internațional. Problema e că, după ce pleacă din țară, mulți dintre acești fotbaliști eșuează peste hotare. Ceea ce confirmă că inclusiv cea mai bună academie de la noi e la ani-lumină distanță de cerințele fotbalului modern. Iată doar câteva exemple de jucători, care au plecat de la Ovidiu pe cai mari și, ulterior, au devenit „rebuturi fotbalistice“.
*Aurelian Chițu – Golgheter la Viitorul, fără realizări la Valenciennes (Franța) sau PAS Giannina (Grecia). Abia acum, ajuns la Craiova lui Mititelu, Chițu strălucește din nou, fiind cel mai bun marcator al primei ligi, cu 9 goluri. Ce-i drept, la 32 de ani, din postura de vârf la o echipă aflată pe locul 14 din 16 în campionatul nostru modest.
*Mihai Bălașa – A urcat până la AS Roma U-19, după care a fost plimbat prin ligile inferioare din Italia (Crotone, Trapani). Ulterior, a revenit în România, la FCSB și Universitatea Craiova, fiind acum la Sepsi unde, la 28 de ani, are apariții constante în tricoul covăsnenilor.
*Tudor Băluță - Printre jucătorii cei mai promiţători lansaţi de Hagi, cam de acelaşi nivel cu Răzvan Marin. N-a reuşit însă la Brighton (Anglia), dar nici la Den Haag (Olanda) sau la Dinamo Kiev (Ucraina), deși la ultima echipă a lucrat cu Mircea Lucescu. Acum, ajuns la 24 de ani, joacă la Farul.
*Cristian Ganea – De la Viitorul a prins un transfer spectaculos, la Athletic Bilbao (Spania), în 2018. Unde a jucat... 67 de minute. A urmat împrumutul, la Numancia, în liga a treia spaniolă! Ulterior, traseul său fotbalistic a arătat așa: Viitorul, Aris Salonic (Grecia), Panathinaikos (Grecia). În acest moment, e legitimat la FCSB, însă patronul Gigi Becali tocmai a anunțat că îl va da afară în pauza de iarnă.
Cele mai mari vânzări din istoria Farului
Sezon Jucător Destinație Suma încasată
2016-2017 Răzvan Marin Standard Liege 4.800.000
2019-2020 Ianis Hagi Genk 4.700.000
2023-2024 Adrian Mazilu Brighton 3.000.000
2017-2018 Florinel Coman FCSB 3.000.000
2023-2024 Enes Sali FC Dallas 3.000.000
2018-2019 Tudor Băluță Brighton 2.900.000
2015-2016 Cristian Manea Apollon Limassol 2.500.000
2018-2019 Alexandru Cicâldău CS U Craiova 2.300.000
2017-2018 Dragoș Nedelcu FCSB 2.130.000
2022-2023 Alexi Pitu Bordeaux 2.000.000
Sursa: transfermarkt.com
Sumele sunt exprimate în euro.