Gică Hagi, mereu în inima turcilor. Gestul celor de la Galatasaray la împlinirea a 100 de ani a Republicii Turce FOTO

0
Publicat:

Oficiali ai clubului turc Galatasaray Istanbul, la care Gheorghe Hagi a făcut istorie ca jucător și pe care l-a antrenat într-un scurt mandat, au venit special la Constanța, vizitându-l pe antrenorul român la Academia din Ovidiu.

Turcii i-au oferit managerului tehnic al campioanei României un tricou semnat de jucătorii lui Galatasaray, precum și o plachetă cu ocazia împlinirii a 100 de ani a Republicii Turce, pentru contribuția adusă la performanțele fotbalului de pe malurile Bosforului.

O echipă de la Galatasaray TV, Sport Cell, dar și oficiali ai multiplei campioane a Turciei au fost în vizită, astăzi, la Baza Sportivă a Academiei Hagi. Aceștia au discutat cu managerul tehnic Gheorghe Hagi, care le-a prezentat facilitățile pe care le oferă clubul nostru, dar și proiectele pe care cea mai puternică Academie din țară le desfășoară.

A rememorat momente speciale petrecute la Galatasaray

S-a discutat, de asemenea, despre ce a însemnat perioada petrecută la Galatasaray, dar și despre mentalitatea care a dus la câștigarea titlului de către Farul. La finalul întâlnirii, la care a participat și președintele Academiei Hagi, Paul Peniu, Galatasaray i-a oferit managerului Gheorghe Hagi, prin Riza Morova, membru în Consiliul Director și purtător de cuvânt al clubului, un tricou cu semnăturile jucătorilor de la Galatasaray, precum și o plachetă omagială cu ocazia împlinirii a 100 de ani a Republicii Turce, pentru toate contribuția adusă la cele mai mari performanțe din istoria clubului turc, se arată pe site-ul oficial al Farului. 

Gică Hagi le-a mulțumit turcilor pentru vizită, scriind pe Facebook: ”Întotdeauna o plăcere! Astăzi am primit, la Academia Hagi, vizita lui Galatasaray TV, ocazie de a rememora multe din momentele speciale petrecute la echipa "Cim Bom-Bom". Mulțumesc Galatasaray pentru tricoul semnat de jucători și placheta oferită cu ocazia centenarului Republicii Turce. Mult succes în campionat și Champions League!

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite