Gest fabulos: Egipteanul Salah, lăsat mască de arbitru în finala Cupei Africii VIDEO
0
Ultimul act, în care s-au întâlnit Senegal şi Egipt, a oferit un meci slab, per ansamblu. Şi, după 120 de minute fără gol, învingătoarea s-a decis la penalty-uri.
Finala Cupei Africii, Senegal - Egipt, i-a adus faţă în faţă pe cei doi jucători care fac furori, la Liverpool. Vorbim despre senegalezul Sadio Mane (29 de ani) şi egipteanul Mohamed Salah (29 de ani). Şi fiecare s-a remarcat într-un fel pe durata celor 120 de minute.
Mai întâi, Mane a ratat un penalty, în minutul 7. şutul său fiind parat de portarul Mohamed Abou Gabal, ales omul meciului. Doar că ultimul cuvânt l-a avut tot Mane, pentru că a transformat penalty-ul care a făcut Senegal campioana Africii! După o remiză albă, Mane şi colegii săi s-au impus la loviturile de departajare: 4-2.
Din păcate pentru Egipt, vedeta naţionalei, Mohamed Salah, aflat pe listă ca al 5-lea executant, n-a mai apucat să tragă de la punctul cu var. Pentru că, până să-i vină rândul, au ratat colegii săi, Mohamed Abdelmonem şi Mohanad Lasheen. De la senegalezi a ratat doar Sarr. A fost a doua finală de Cupa Africii în care Salah a părăsit terenul învins, după cea din 2017: 1-2 cu Camerun.
Oricum, duminică seară, în partida cu Senegal, Salah a avut, per ansamblu, o prestaţie ştearsă. Pentru că Egiptul a avut prea puţine acţiuni ofensive, iar vedeta echipei a fost controlată, în permanenţă, de fundaşii senegalezi.
Singurul moment în care Salah s-a remarcat cu adevărat a fost în prima repriză. Atunci, egipteanul a tot protestat, după ce arbitrul sud-african, Victor Gomes (39 de ani), a dat un avertisment pentru un jucător al Egiptului.

Salah, în ciuda insistenţelor arbitrului de a-şi vedea de joc, a continuat să protesteze. Până când, exasperat, Gomes a făcut un gest devenit viral: i-a propus lui Salah să arbitreze el, după care i-a întins atât fluierul, cât şi cartonaşul galben pe care îl avea în mână! Abia după acest moment, Salah s-a întors la joc.
VEZI GESTUL ARBITRULUI VICTOR GOMES