Fotbalul românesc, toxic: derapajul televizat al lui Mihai Rotaru, patronul Craiovei, arată unde suntem

0
Publicat:

Cea mai bună declarație rostită de Gheorghe Hagi, de când e patron de club, e că în România avem un „fotbal vorbit“. Pentru că adevăratele noastre meciuri încep după fluierul de final. La interviurile de după și la emisiunile de analiză. Unde, în loc de analize, vedem, de fapt, acuze, atacuri sub centură și bălăcăreală. Pe scurt, „pâine și circ“. Drept urmare, meciul disputat pe teren trece în plan secund și ajunge în prim-plan spectacolul grobian al „fotbalului vorbit“.

Mihai Rotaru, omul din fruntea clubului Universitatea Craiova. FOTO: Arhiva Adevărul
Mihai Rotaru, omul din fruntea clubului Universitatea Craiova. FOTO: Arhiva Adevărul

Exact cum s-a întâmplat, luni, în cadrul emisiunii Digi Sport de după partida Farul – Universitatea Craiova (3-3). Un meci spectaculos, în care oaspeții au revenit de la 0-3, a fost „eclipsat“ de tirada televizată a acționarului Craiovei, Mihai Rotaru. Care, mai întâi, s-a certat cu Ilie Dumitrescu, după care s-a luat de arbitrul Ovidiu Hațegan. La fostul mare internațional s-a referit cu apelativul de „Iliuță“, după care l-a numit „Hoțegan“ pe centralul din Arad. Acesta s-a aflat în camera VAR la partida de luni, Farul – Craiova (3-3).

Ce a spus Mihai Rotarul la Digi Sport?

*Cu mine vorbești cu «domnul Rotaru», nu cu «Mike». Iliuță. N-ai vorbit niciodată cu mine. Nu ne cunoaștem. Nu mai faceți declarații, domnule Iliuță.

*La meciul cu FCSB s-a dat un penalty inexistent. Cine era în camera VAR cu FCSB? Hațegan. Meciul următor, Otele îi dă în cap unui jucător de la FCSB, nu-l cheamă pe Colțescu. Cine era în camera VAR? Hațegan. În această seară, Farul a avut un penalty inexistent. Mă întreabă oamenii: «Băi, ce are Hațegan cu noi?».

*Știți care este porecla lui Hațegan în Bănie? I se spune: «Hoțegan». Problema noastră vine de la un meci de la Severin, când l-a eliminat pe Bancu pe nedrept într-un meci cu Dinamo. De atunci, i se zice «Hoțegan».

*Eu asta cred. Atât timp cât «Hoțegan» arbitrează din camera VAR, Universitatea Craiova va avea probleme. În această seară, să dai penalty acolo, când prima infracțiune e fault în atac la Vlădoiu. Nu e baschet, sigur că există contact. Uitați-vă. Prima oară, Vlădoiu e lovit în cap. Craiova juca mai bine, iar «Hoțegan» ce face? Dă penalty! (n.r. – Farul a deschis scorul din penalty în minutul 35. Apoi, Craiova a primit două penalty-uri, în minutele 77 și 90+7). Nu cred că îl deranjează pe «Hoțegan» că îi zic așa. Ce se poate întâmpla? Să ne retrogradeze cum au facut cu Mititelu. Eu cred că a fost retrogradat din cauza faptului că a reacționat la deciziile arbitrilor.

*În ultimele trei meciuri, Hațegan a făcut ce a vrut. Am jucat cu FCSB în Bănie, Birsan nu dă penalty și vine Hațegan și dă penalty.

Play-off, etapa a 9-a (penultima)

Vineri

Sepsi – Rapid 3-2

Sâmbătă

FCSB – CFR Cluj 0-1

Luni

Farul – Universitatea Craiova 3-3

Clasament

1. FCSB 49 de puncte

2. CFR Cluj 43p*

3. Universitatea Craiova 41p*

4. Farul Constanța 36p*

5. Sepsi 34p*

6. Rapid 29p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League. Locul 3 din play-off va juca baraj cu Oțelul (dacă gălățenii pierd finala cupei) pentru un loc în Europa Conference League. Dacă însă Oțelul ia cupa, locul 3 din play-off merge în preliminariile Conference League.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite