Fotbalul a „tremurat“ pentru handbal: Dan Petrescu, discurs fabulos despre victoria cu Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu a comparat-o pe Cristina Neagu cu Gheorghe Hagi
Dan Petrescu a comparat-o pe Cristina Neagu cu Gheorghe Hagi

CFR Cluj are meci, duminică, în campionat, cu Botoşani, însă, astăzi, până şi exigentul de Dan Petrescu a lăsat fotbalul pentru a vedea dramaticul duel cu Ungaria la Mondialul de handbal feminin.

România a trăit o zi formidabilă datorită fetelor de la naţionala de handbal! Victoria senzaţională obţinută cu Ungaria nu numai că a trimis prima reprezentativă în Main Round-ul Mondialului, însă a impresionat mai ales datorită dramatismului cu care a fost obţinută.

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a susţinut, astăzi, o conferinţă de presă pentru a prefaţa următorul meci cu Botoşani din campionat, însă, potrivit Digi Sport, şi-a început discursul vorbind despre naţionala de handbal feminin.

Ce a spus Dan Petrescu?

*A fost sărbătoare în vestiar, s-a ţipat, s-a urlat, parcă luase campionatul CFR. Au avut spirit cei din cabină. Mie îmi venea să plâng la final. România e România, ne dorim să câştige.

*Cristina Neagu e Hagi al handbalului, a dat iar goluri. Bravo, fetelor, felicitări! Nu mai avem handbalistele din trecut, dar spiritul face minuni. De când mă uit la handbal, n-am câştigat niciun meci.

*L-am dat afară pe Panin de la mine din birou, i-am zis să vină la final. Când s-a terminat, era să spargă uşa! Mereu mă uit la meciuri şi aleg meciurile greşite. Uite că de data asta a fost bine!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite