Fotbalistul care a refuzat FRF, convocat de Austria la Euro. E singurul jucător de origine română care evoluează pentru altă țară

0
Publicat:

Flavius Daniliuc a prins lotul final al Austriei pentru Euro 2024, după ce luna trecută fusese convocat pe lista preliminară, după cum a anunțat federația de la Viena pe pagina sa de Twitter. Fotbalistul de 23 de ani a jucat în sezonul abia încheiat sub formă de împrumut la RRB Salzburg, campioana Austriei, și a impresionat cu fizicul său.

Flavius Daniliuc aparține de US Salernitana. Foto X
Flavius Daniliuc aparține de US Salernitana. Foto X

Daniliuc va fi singurul jucător de origine română care va reprezenta o altă țară la turneul final din Germania. Fundașul central de la RB Salzburg s-a născut la Viena, evoluând la mai multe formații de tineret din Austria. A participat la un trial organizat de Real Madrid, în 2012, fiind împrumutat la diverse echipe de gruparea spaniolă. A fost luat de Bayern Munchen, unde a urcat de la copii până la echipa Under 19, iar din 2020 până în 2022 a fost legitimat la OGC Nice.

Salernitana a plătit 5,8 milioane de euro pe el

În urmă cu un an și jumătate, Salernitana a plătit 5,8 milioane de euro pentru transferul său, fiind împrumutat la la începutul sezonului la RB Salzburg. Dacă austriecii nu plătesc o sumă de transfer, Flavius Daniliuc se va întoarce la echipa italiană. Dar, până atunci, jucătorul de origine română va avea șansa să joace la Euro 2024, selecționerul Ralf Ragnick având încredere în calitățile sale.

Până să debuteze la naționala mare, fundașul a jucat pentru toate grupele de juniori ale Austriei, timp în care cei de la FRF au încercat să îl convingă să schimbe tabăra, dar fără succes. Jucătorul le-a transmis românilor ca nu se pune problema să renunțe la tricoul Austriei ca să-l îmbrace pe cel tricolor. El mai are doi frați, ambii fotbaliști. La Euro 2024, naționala sa va juca în grupa D împotriva Poloniei, Franței și Olandei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite