FOTBAL: Săndoi : "Avem şanse reale de calificare la Europenele de tineret" | adevarul.ro

FOTBAL: Săndoi : "Avem şanse reale de calificare la Europenele de tineret"

Publicat:
Ultima actualizare:
0
FOTBAL: Săndoi : "Avem şanse reale de calificare la Europenele de tineret"
FOTBAL: Săndoi : "Avem şanse reale de calificare la Europenele de tineret"

Emil Săndoi, selecţionerul echipei de tineret a României, a declarat că formaţia sa se menţine cu şanse reale de calificare la CE 2011, după ce a învins aseară cu 3-0 reprezentativa similară a Moldovei.

"Îi felicit pe băieţi pentru victorie. Se vede încă lipsa de omogenitate a echipei, dar e important e rezultatul, care ne dă moral şi ne menţine cu şanse reale de calificare. După ce ne-am deprins, la unii jucători a intervenit automulţumirea, dar e normal la vârsta lor. Sper să profităm de pasul greşit al Rusiei în Feroe", a spus Săndoi.

Tehnicianul a vorbit şi despre atmosfera de pe stadionul Ion Oblemenco: "Mă aşteptam să fie mai mulţi spectatori, dar vremea nu a ţinut cu noi. Oricum, eu mă bucur că au suţinut echipa şi au aplaudat jucătorii de la formaţiile rivale. Vom reveni la Craiova. Ar fi fost frumos să marcheze şi un jucător al Universităţii, dar o să aibă ocazia în următoarele meciuri. Lung a avut o evoluţie bună, la fel de bună ca în campionat".

Autor a două goluri cu Moldova, Gabriel Torje spune că România trebuie să învingă în ultimele două meciuri din acest an din grupă şi, pe de altă parte, s-a declarat uimit de atitudinea publicului craiovean, care l-a aplaudat în momentul înlocuirii: "Sper să o ţinem tot aşa până la finalul anului. Mai avem două meciuri pe care trebuie să le câştigăm. Nu credeam că o să mă aplaude suporterii, dar se vede că aici oamenii cunosc fotbalul".

Clasament Grupa 1: 1. România 12p (4 jocuri), 2. Rusia 9p (4j), 3. Moldova 4p (3j), 4. Insulele Feroe 4p (3j), 5. Letonia 3p (3j), 6. Andorra 0p (5j).

Următorul meci al echipei conduse de Emil Săndoi va avea loc la 10 octombrie, în deplasare, contra Letoniei, iar 3 zile mai târziu va evolua pe teren propriu, împotriva Insulelor Feroe.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite