Fotbal jucat cu capul. U Cluj e campioană de toamnă, deși nu a cheltuit vreun euro pe transferuri în ultimii cinci ani
0Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești sunt surprizele acestui sezon, primii ocupând locul 1 la finalul turului în Superliga, în timp ce găzarii au dat cu piciorul locului 2 după ce au fost egalați în ultimul minut de Sepsi, deși au jucat cu doi oameni în plus mai bine de o repriză.
Ambele echipe au un lucru în comun: nu au cheltuit nici măcar un leu pentru achiziția de jucători în această stagiune. Cele două formații s-au axat pe aducerea de fotbaliști liberi de contract și au demonstrat că se poate face performanță și cu această strategie: să ai ochiul format, să cunoști meserie și să faci lucrurile cu cap.
În vreme ce CFR Cluj, FCSB, Rapid sau Universitatea Craiova au pus la bătaie milioane de euro pentru transferuri, 8 echipe din Superliga au ales să nu cheltuiască niciun ban pentru aducerea de jucători. Unora le-a ieșit, altora, nu. Oțelul, Farul, Poli Iași, Botoșani, și nou-promovatele Unirea Slobozia și Gloria Buzău mai fac parte din clubul echipelor care nu au investit bani în transferuri.
Cu jucători luați gratis, în fruntea clasamentului
Dacă la echipele mari și cu dare de mână încă se dă vina pe neomogenitatea echipei, ardelenii demonstrează că această scuză nu are fundament. U Cluj are o singură înfrângere în 14 partide din Superliga (aseară a remizat cu Farul, 1-1), în condițiile în care a adus în această vară nu mai puțin de 17 jucători noi. Cu excepția lui Vladislav Blănuță, împrumutat de la FCU Craiova, gratuit, toți ceilalți sunt fotbaliști veniți din postura de jucători liberi de contract.
Portarul Moldovan, fundașii Cristea, Boboc, Lasure, der Werff și A. Ștefan, mijlocașii Ovidiu Popescu, Rață, Oaidă, Codrea și Șfaiț și atacanții Blănuță, Thiam, Berto, Miranyan, Tchassem și Bettaieb sunt jucătorii care au intrat la începutul sezonului sub comanda lui Neluțu Sabău. Iar antrenorul „șepcilor roșii“ a știut să-i strunească și să-i motiveze, să completeze echipa cu tineri crescuți în curtea proprie, astfel că aceștia au ajuns campioni de toamnă în condițiile în care nicio echipă nu s-a bătut pe ei, ba chiar unii au fost goniți de cluburile de care aparțineau.
Ultimul transfer cu bani: 10.000 de euro, în 2019
Strategia celor de la Universitatea nu e nouă. Ultima dată când ardelenii au plătit pentru un jucător s-a întâmplat în urmă cu mai bine de 5 ani, când Daniel Pîrvulescu era luat de la Pandurii Tg. Jiu în schimbul unei sume infime, de 10.000 de euro, scrie ProSport. Toată politica de transferuri este coordonată de Ioan Ovidiu Sabău. Totuși, trebuie spus că U beneficiază de o stabilitate financiară, clubul fiind finanțat de autoritățile locale, iar astfel își permite să ofere salarii bune.
În schimb, la Petrolul este o situație de neînțeles pentru iubitorii fotbalului. La Ploiești nu sunt nici bani de transferuri, dar nici de salarii. Cum sprijinul local este minim, iar oamenii de afaceri nu se înghesuie să susțină clubul, „găzarii“ nu numai că nu pot cumpăra jucători, dar sunt nevoiți să vândă pentru a putea supraviețui. Cel mai recent exemplu este cedarea portarului Zima la FCSB, banii primiți în schimbul acestuia fiind folosiți imediat pentru achitarea a câte două salarii restante ale jucătorilor.
Petrolul, o situație de neînțeles
Chiar și în această situație de incertitudine, Petrolul era pe locul 2 la începutul etapei a 15-a și a căzut (înainte de disputarea meciurilor de ieri seară) pe locul 4, din cauza prostiei de la Sf. Gheorghe, când a scăpat victoria, deși Sepsi a jucat cu doi oameni eliminați încă din prima repriză. Ploieștenii, care se bazează în acest sezon și pe jucători vechi, dar și pe mulți aduși gratis – Keita, Mateiu, Tudorie, Ricadinho, Denis Radu, Akosah-Bempah, Roche, Stancovici, Stănică, Baiano, Jahic ori Moussaki – sunt, în condițiile date, surpriza campionatului.
Dacă aceste situații sunt conjuncturale sau nu, timpul o va demonstra. Lipsa banilor din campionatul României poate fi un semnal de alarmă pe termen lung, chiar dacă vedem că performanța se poate face cu cap, cu ochi buni ori cu burta goală. De altfel, în clasamentul golgheterilor la zi din Superliga, 5 dintre primii 7 marcatori au venit la echipele lor din postura de jucători liberi de contract: Selmani (Dinamo, 7 goluri), Dan Nistor (U Cluj, 6 goluri), Mihai Bordeianu (Poli Iași, 5 goluri), Dmitro Pospelov (Unirea Slobozia, 5 goluri) și Constantin Budescu (Gloria Buzău, 5 goluri).
4,65 milioane de euro a cheltuit FCSB pe transferuri la începutul sezonului. Campioana e urmată la mică distanță de CFR Cluj, cu 3 milioane de euro.