Formula 1, cu frâna de mână trasă în ultima clipă! Coronavirus amână startul sezonului în care Hamilton visează la recorduri fabuloase
0Formula 1 ar fi trebuit să dea start sezonului 2020 în acest weekend, în Australia. Competiţia vârf de lance a motorsportului a sfidat până în ultimul moment criza coronavirus, forurile guvernatoare privind pur şi simplu pasiv cum OMS a declarat epidemia - pandemie. În cele din urmă, McLaren a anunţat joi, cu o zi înainte de primele antrenamente, că nu va participa la cursă întrucât un membru al echipei a fost depistat pozitiv.
De-a lungul zilei de joi, în decurs de câteva ore, au fost investigate nouă posibile cazuri de infectare cu coronavirus în zona paddock-ului, doar unul dintre cele opt finalizate până la ora ultimelor actualizări fiind pozitiv. FIA şi reprezentanţii Formulei 1 au continuat însă să menţină tăcerea, chiar dacă surse importante din fenomen au confirmat, sub protecţia anonimatului, că Marele Premiu al Australiei este anulat, potrivit BBC. Jurnaliştii britanici au punctat faptul că reacţiile de îngrijorare ale piloţilor au fost cele care, în cele din urmă, au determinat amânarea cursei, după ce organizatorii îşi propuseseră să parcurgă testele de vineri şi să amâne cu 24 de ore decizia finală în privinţa cursei. Abia după mai bine de cinci ore, pe contul omologat al Formulei 1 a fost publicată oficial informaţia că Marele Premiu al Australiei a fost anulat.
Ce formulă ar putea salva Formula 1 acum?
„Marele Circ“ era pregătit pentru lucruri mari în 2020, în condiţiile în care Lewis Hamilton ia la ţintă cel mai important record al competiţiei – cele şapte titluri de campion mondial deţinute de germanul Michael Schumacher, competiţia în sine devenind septuagenară în acest an, aniversând 70 de ani de la prima cursă oficială din istorie.
Însă sentimentul de nesiguranţă este dominant.
Pe de o parte, Formula 1 a văzut exact cum efectul de domino al coronavirusului a amânat cu trei Grand Prix-uri startul în MotoGP, programat iniţial cu o săptămână mai devreme decât cel din F1. În MotoGP nu se va alerga înainte de data de 6 aprilie, însă era uşor de anticipat că, având în vedere structura calendarului, lucrurile stau chiar mai rău pentru Formula 1. FIA a pariat ca la poker şi, pentru moment, pare că a pierdut enorm. Pe hârtie, startul în Australia, în perioada 13-15 martie, era unul fezabil, dar mai ales singurul punct de relativă siguranţă din succesiunea primelor curse, care programează pe mai departe Mari Premii în:
- Bahrain: 20-22 martie, în care în cel mai fericit caz bolizii vor alerga pe un circuit pustiu, fără spectatori - lucru cunoscut de aproximativ zece zile;
- Vietnam: 3-5 aprilie, foarte probabil să fie anulat, în condiţiile în care circuitul de la Hanoi e situat la aproximativ 160 km de graniţa cu China;
- China: 17-19 aprilie, cursă deja anulată de săptămâni bune.
În aceste condiţii, cel mai optimist scenariu oferă un posibil nou puct de pornire al campionatului mondial de Formula 1 abia la vizita programată în Olanda, în primul weekend din mai. Apoi, se vede o nouă destinaţie roşie - Spania.
Pe de altă parte, lentoarea luării unor decizii devenite evidente pentru toată lumea a şubrezit credibilitatea FIA, a Formulei 1, totul într-un moment al acestei competiţii care nu este deloc liniştit.
Mercedes era mare favorită?
Începând cu 2014, competiţia regină a motorsportului stă sub monopol Mercedes. Echipa germană este în căutarea unui al şaptelea titlu consecutiv la constructori, performanţă nemaireuşită până acum în Formula 1 de la debutul său din 1950 (deşi un titlu pentru echipe a fost introdus abia în 1958). În prezent, Mercedes AMG este la egalitate cu Ferrari cu o serie de şase coroane mondiale înlănţuite, italienii fiind invincibili între 1999 şi 2004.
Mercedes AMG şi-a arătat forţa în testele oficiale dinaintea sezonului, dovedindu-se o dată în plus extrem de rapidă, dar şi extrem de creativă, cu un sistem de direcţie revoluţionar, DAS. Mizând în continuare pe britanicul Lewis Hamilton - campion mondial în ultimele trei sezoane şi pe finlandezul Valtteri Bottas, Mercedes a scos timpi excelenţi în teste, surclasând monoposturile Ferrari împinse în jumătatea a doua a plutonului. Campioana în exerciţiu a punctat şi la capitolul fiabilitate, reuşind să acopere un număr record de tururi, fără probleme de ordin tehnic, în ciuda unor schimbări importante de regulament.
Există temeri că echipa germană condusă de Toto Wolf s-ar putea afla la ultima sa apariţie în Formula 1, având în vedere faptul că acordul echipei cu organizatorii competiţiei expiră în 2020, iar nemţii şi-au exprimat vehement obiecţiile cu privire la schimbările majore de regulament pregătite pentru 2021 de deţinătorul american al drepturilor comerciale ale Formulei 1, Liberty Media, referitoare la motoare şi plafonarea bugetelor. Presa auto internaţională mai notează şi că echipa de Formula 1 ar fi presată şi de cele mai recente cifre interne ale grupului Daimler, al cărui profit a scăzut cu aproximativ 50%. Cu toate acestea, Mercedes şi-a îndulcit întrucâtva discursul, având în vedere faptul că în luna februarie a anunţat semnarea unui parteneriat strategic pe cinci ani cu gigantul petrochimic Ineos, deţinut de miliardarul britanic Jim Ratcliffe. Noul partener Mercedes se laudă cu o cifră de afaceri de opt miliarde de dolari. În consecinţă, la nivel vizual, bolizii pilotaţi de Hamilton şi Bottas vor afişa în 2020, pe lângă tradiţionalele culori - argintiu, negru şi verde - inserţii vişinii specifice noului sponsor.
Pentru moment, contracandidatele Mercedes se anunţau a fi Red Bull şi Renault. Francezii propun un eleron faţă inovativ, diferit faţă de toate celelalte nouă echipe de pe grila de start, Renault asumându-şi riscuri chiar şi în ceea ce a însemnat lansarea monopostului… una la care maşina a lipsit.
Amânarea startului competiţiei poate da însă peste cap întreg raportul de forţe.
Ce recorduri urmăreşte Lewis Hamilton
7 titluri de campion mondial, record deţinut de Michael Schumacher (1994, 1995, 2000-2004). Hamilton are în prezent şase titluri în Formula 1 (2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019).
91 de victorii în carieră, deţinut de MIchael Schumacher. Hamilton este la şapte victorii în spate, pe locul doi all-time, având o medie de nouă victorii pe sezon obţinute alături de Mercedes de la începutul colaborării lor - în 2013.
221 de curse terminate în puncte, record deţinut de Michael Schumacher. Germanul a intrat pentru prima dată în puncte în 1992, iar ultima dată - în 2008. Lewis Hamilton este la egalitate acum cu Kimi Raikkonen, având 213 curse terminate în puncte, ce-i drept, într-un sistem mai permisiv, care oferă puncte până la locul 10, nu până la locul şase - cum se întâmpla în 1992 în primul sezon complet făcut de Schumi, sau până la locul 8 - cum se întâmpla în 2004, când germanul câştiga ultimul său titlu mondial.
155 de prezenţe pe podium, record deţinut de Michael Schumacher. Germanul şi-a încheiat cariera cu 308 starturi în Formula 1. În prezent, Hamilton are 151 de curse terminate în Top 3, însă are procentaj mai bun, având la activ doar 250 de starturi.
Michael Scumacher, în era Ferrari (1996-2006). Foto: Gulliver / Getty Images

20 curse conduse cap-coadă, de la start la finiş. Hamilton este la egalitate acum cu brazilianul Ayrton Senna, care s-a aflat la conducerea fiecărui tur în 19 dintre cele 41 de victorii ale carierei.
8 Grand Slam-uri, record deţinut de britanicul Jim Clark. Site-ul Formulei 1 denumeşte astfel performanţa de a reuşi pole position, victorie şi cel mai rapid tur în cursă într-un weekend de competiţie. Hamilton a reuşit această triplă de cinci ori în carieră.
Schimbările din paddock
Torro Rosso, echipa satelit a Red Bull, a devenit, oficial, Alpha Tauri. Williams, marea dezamăgire a sezonului 2019, care a încheiat cele 21 de curse din 2019 cu un singur punct câştigat în clasamentul mondial, speră într-un reviriment mizând pe un cuplu proaspăt de piloţi, britanicului George Russell (22 ani) alăturându-i-se canadianul Nicholas Latifi (24 ani), singurul debutant la startul sezonului 2020 al Formulei 1.
Echipele de top şi-au menţinut în general neschimbate cuplurile de piloţi, însă 2020 se anunţă a fi un sezon cu o dinamică agresivă, în condiţiile în care, dintr-un total de 20 de piloţi, doar patru au contracte semnate până dincolo de finalul anului: Charles Leclerc (Ferrari), Max Verstapen (Red Bull), Sergio Perez (Racing Point) şi Esteban Ocon - revenit în Formula 1 la Renault după un an în care a fost rezervă la Mercedes. Polonezul Robert Kubica a părăsit Formula 1, la fel ca şi germanul Nico Hülkenberg.
40
de ani are finlandezul Kimi Räikkönen, cel mai vârstnic pilot la startul sezonului 2020. El va egala recordul pentru cele mai multe starturi în F1 (322 - Rubens Barrichello) dacă va alerga în 10 curse pentru Alfa Romeo.
Cum arată "grila de start" a sezonului 2020 în Formula 1:
Mercedes: Lewis Hamilton (Marea Britanie, 35 ani) / Valtteri Bottas (Finlanda, 30 ani)
Ferrari: Sebastian Vettel (Germania, 32 ani) / Charles Leclerc (Monte Carlo, 22 ani)
Red Bull (motor Honda): Maxx Verstappen (Olanda, 22 ani) / Alexander Albon (Thailanda, 23 ani)
McLaren (motor Renault): Carlos Sainz (Spania, 25 ani) / Lando Norris (Marea Britanie, 20 ani)
Alfa Romeo (motor Ferrari): Kimi Raikkonen (Finlanda, 40 ani) / Antonio Giovinazzi (Italia, 26 ani)
Alpha Tauri (motor Honda): Pierre Gasly (Franţa, 24 ani) / Daniil Kvyat (Rusia, 25 ani)
Haas (motor Ferrari): Romain Grosjean (Franţa, 33 ani) / Kevin Magnussen (Danemarca, 27 ani)
Renault: Daniel Ricciardo (Australia, 30 ani) / Esteban Ocon (Franţa, 23 ani)
Racing Point (motor Mercedes): Sergio Perez (Mexic, 30 ani) / Lance Stroll (Canada, 21 ani)
Williams (motor Mercedes): George Russell (Marea Britanie, 22 ani) / Nicolas Latifi (Canada, 24 ani)