FCSB, pas hotărât spre titlu. Victorie într-o atmosferă senzațională cu CFR Cluj și urmează „finala” cu Farul
0FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, scor 1-0, și s-a apropiat la un singur punct de liderul Farul. Cu două etape rămase de disputat în Superliga, se anunță o luptă fantastică între echipa lui Gică Hagi și cea roș-albastră. Primul act, care poate fi decisiv, se va disputa la finalul săptămânii viitoare, la Ovidiu.
În fața unei asistențe senzaționale, de peste 40.000 de oameni, vicecampioana și campioana au oferit fotbal cu lingurița, miza partidei punându-și amprenta asupra jocului celor două formații. Pentru FCSB, a fost de ajuns sclipirea de geniu a lui Florinel Coman, care a înscris imediat după pauză după o cursă fantastică de 50 de metri.
În minutul 49, lansat excelent de Darius Olaru, „Mbappe de România” a plecat din propria jumătate de teren, l-a lăsat pe drum pe Denis Kolinger cu un sprint fabulos și a ajuns în poziție de 1 la 1 cu portarul. Florinel Coman și-a păstrat calmul și l-a driblat pe acesta, iar apoi a împins mingea în poarta goală, cu piciorul stâng, din marginea careului de 16 metri.
Din cele 12 goluri ale roș-albaștrilor în acest play-off, la 7 dintre ele și-a adus contribuția Coman. 4 reușite și 3 pase decisive a avut fotbalistul gazdelor, care a tras echipa după el într-un moment în care nimeni nu mai credea că FCSB poate reintra în lupta pentru titlu.
CFR a ieșit din cursa pentru titlu
Oaspeții, blazați după ce nu le-a ieșit nimic în acest play-off, au avut de două ori șansa egalării, o dată lovind transversala. Însă doar atât, prea puțin pentru o formație care a câștigat Superliga în ultimii ani.
Un lucru este clar după victoria obținută FCSB contra lui CFR Cluj: cu două etape rămase de disputat, ardelenii nu mai au șanse matematice pentru a-și apăra trofeul.
Farul este lider și este la mâna ei. Constănțenii nu trebuie să piardă mai mult de un punct în lupta cu FCSB din ultimele două runde.
FCSB poate ieși campioană în două scenarii
Și roș-albaștrii sunt la mâna lor. Formația finanțată de Gigi Becali trebuie să câștige meciul cu Farul de runda viitoare pentru a urca pe primul loc. Mai are o variantă, să scoată o remiză duminică la Ovidiu, iar în ultima rundă să câștige derby-ul cu Rapid. În această situație, Farul trebuie să se încurce cu CFR.
În cazul în care Farul și FCSB termină la egalitate de puncte, trupa lui Gică Hagi va deveni campioană. Bucureștenii au beneficiat de rotunjire la intrarea în play-off.
Clasament play-off Superliga
1. Farul 8 4 3 1 17 – 10 47p
2. FCSB 8 5 2 1 12 – 7 46p
3. CFR Cluj 8 1 4 3 8 – 11 39p
Farul Constanța
*Etapa a 9-a: FCSB (acasă)
*Etapa a 10-a: CFR Cluj (deplasare)
FCSB
*Etapa a 9-a: Farul (deplasare)
*Etapa a 10-a: Rapid (acasă)