Erling Haaland o cotește spre Spania. Barcelona și Real Madrid sparg vistieria pentru transferul norvegianului

0
0
Publicat:

Erling Haaland și-a expus în urmă cu mai multă vreme planul de a juca în Anglia, Germania, Spania, Italia și Franța până la finalul carierei. Atât jurnaliștii britanici, cât și cei iberici, scriu că atacantul care a scris istorie la Manchester City ar putea să bifeze al treilea campionat, cel din Spania, începând chiar cu sezonul viitor.

Haaland a câștigat Liga Campionilor cu City în urmă cu două sezoane. Foto Getty images
Haaland a câștigat Liga Campionilor cu City în urmă cu două sezoane. Foto Getty images

După un sezon dezamăgitor cu ”cetățenii”, norvegianul de 24 de ani se gândește la următorul capitol din carieră, potrivit presei din Anglia. Jurnaliștii din Regat scriu că atacantul vrea să joace la Barcelona, iar noua campioană din LaLiga l-ar dori chiar din vara aceasta.

Spaniolii susțin că președintele Joan Laporta îl vede pe Haaland drept înlocuitorul perfect al lui Robert Lewandowski, iar mutarea s-ar putea face pentru că ”vikingul” are o clauză de reziliere, așa că n-ar fi neapărat nevoie de acordul lui Manchester City. Însă aceasta este extrem de piperată - 170 de milioane de euro -, la fel și salariul său la gruparea din Anglia, de 30 de milioane de euro pe sezon. Iar problemele Barcelonei cu banii sunt binecunoscute.

Real Madrid speră să scape de Rodrygo pentru a-l lua pe Haaland

Pe fir se află și Real Madrid, atacantul fiind dorit de Florentino Perez, care vrea să-i ofere un "cadou" de bun veni lui Xabi Alonso, viitorul antrenor. Pentru a realiza această tranzacție, madrilenii vor să-l vândă pe Rodrygo, brazilianul nemulțumit de statutul său din acest moment la Real, şi să facă rost de bani pentru transferul lui Erling Haaland.

În această stagiune, norvegianul a punctat de 30 de ori în 41 de partide pentru City, în toate competițiile. Adus la Manchester de la Dortmund, în 2022, el a fost departe față de sezonul de debut sub comanda lui Pep Guardiola, când a înscris 52 de goluri în 53 de partide.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite