Erdogan „fierbe“: Contestatarii săi, ajutați de Justiția turcă
0Justiţia turcă a permis suporterilor lui Fenerbahce să intre pe stadion la meciul din deplasare cu Kayserispor, prevăzut sâmbătă în SuperLig, transmite EFE.
Un tribunal administrativ din Kayseri a decis joi să oprească executarea interdicţiei impuse de un organism de securitate provincial, care a blocat accesul suporterilor lui Fenerbahce la meci, decizie considerată inacceptabilă de clubul din Istanbul, care a făcut recurs.
''Nu putem accepta această decizie. Este o decizie ciudată care nu are nicio legătură cu criteriile sportive. Îi invităm pe cei responsabili să anuleze această eroare'', a spus Fenerbhce într-un comunicat la acea vreme.
Fanii lui Fenerbahce au scandat pentru demisia guvernului turc, au criticat lipsa de coordonare a acestuia şi gestionarea proastă după cutremure, în timpul meciului cu Konyaspor, disputat la Istanbul pe 25 februarie.
''Minciuni, minciuni, minciuni, înşelăciune, înşelăciune, înşelăciune, au trecut 20 de ani, demisia!'', au strigat sâmbăta trecută suporterii lui Fener, urmaţi duminică de cei ai lui Beşiktaş, care au cerut de asemenea demisia guvernului, aruncând, totodată, pe gazon mii de jucării de pluş, pentru a fi donate copiilor care au fost victime ale cutremurelor din 6 februarie.
Unii suporteri ai lui Beşiktaş au fost reţinuţi în urma protestelor, iar Devlet Bahceli, liderul Partidului Acţiune Naţională (MHP), un aliat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a cerut ca meciurile să fie jucate fără suporteri dacă protestele vor continua.
Erdogan, care este la putere de 20 de ani, se confruntă până la alegerile prezidenţiale din luna mai cu gestionarea efectelor cutremurelor cu magnitudinea 7,7 şi 7,6, care au provocat circa 45.000 de decese în ţară.
Fenerbahce ocupă locul doi în Superliga turcă, la şase puncte de liderul Galatasaray, în timp ce Kayserispor este a şaptea în clasament.