Emoţii până la final şi în subsolul clasamentului Ligii I! Şase echipe se bat pe cele două locuri salvatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Pancu

Oţelul şi Ceahlăul au retrogradat matematic, iar alte şase echipe din subsolul clasamentului se bat pe două locuri salvatoare, situaţia putându-se complica în funcţie de ce va decide TAS în cazul CFR Cluj.

În ciuda faptului că nivelul rămâne unul modest, sezonul 2014-2015 este unul dintre cele mai interesante din istoria competiţiei fotbalistice interne. Câştigătoarea titlului se va stabili cel mai probabil în ultima etapă, atât ASA Târgu-Mureş, cât şi Steaua aşteptând un pas greşit din partea celeilalte. Şi în subsolul clasamentului lupta va fi una aprigă, chiar dacă două dintre cele şase “picate” s-au stabilit deja, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Oţelul Galaţi retrogradând şi din punct de vedere matematic la finele etapei cu numărul 31.
Echipa gălăţeană a fost campioană în sezonul 2010-2011, în acelaşi sezon câştigând şi Supercupa României . Formaţia din Galaţi, care a câştigat şi Cupa UEFA Intertoto în 2007, a jucat fără întrerupere în primul eşalon începând din anul 1991. Oţelul a mai retrogradat pe teren şi în 2003, în urma unui baraj pierdut cu FC Bihor Oradea, dar gălăţenii au rămas în primul eşalon în urma fuziunii dintre Petrolul şi Astra. De partea cealaltă, Ceahlăul Piatra Neamţ promovase ultima oară în Liga I în 2011. Atât Oţelul, cât şi Ceahlăul, s-ar putea desfiinţa în această vară, în condiţiile în care vor fi private în sezonul următor de banii din drepturile de televizare. Astfel, în acest moment au mai rămas şase echipe care se bat pe cele două locuri salvatoare: Concordia Chiajna (35 de puncte), Gaz Metan Mediaş (34), FC Braşov (32), Universitatea Cluj (31), Rapid (30) şi CFR Cluj (27), cu menţiunea că CFR încă mai păstrează speranţe că îşi va recupera cele 24 de puncte cu care a fost sancţionată la finalul turului.

Punctele obţinute în ultimele trei etape îi dau speranţe mari Concordiei, care are şanse mari de salvare, mai ales dacă ilfovenii vor câştiga toate punctele în partida cu Viitorul din runda următoare. Pentru elevii lui Marius Baciu urmează un meci decisiv cu Gaz Metan Mediaş. Disputa din ultima etapă, cu Petrolul, se anunţă a fi un meci uşor, mai ales că prahovenii nu mai niciun motiv să se omoare cu firea. Din punct de vedere al programului, Gaz Metan este şi ea avantajată, având în vedere că va juca cu două contracandidate în ultimele trei runde, Concordia Chiajna şi FC Braşov. Astfel, chiar şi în condiţiile în care ar pierde celălalt meci, pe terenul lui Dinamo, medieşenii se pot salva fără probleme.

Giuleştenii vor tremura probabil până în ultima etapă, având în vedere că Rapidul întâlneşte trei adversare dificile: CS Universitatea Craiova, CFR Cluj şi Pandurii Târgu-Jiu. Cei de la “U” Cluj au şi ei parte de un program mai lejer, urmând a întâlni atât Ceahlăul, cât şi Oţelul, în ultimele trei etape. Totuşi, “studenţii” ar avea nevoie şi de un rezultat pozitiv în faţa Astrei, în etapa viitoare, pentru a fi liniştiţi. FC Braşov, o echipă cu un lot destul de modest, nu este ajutată nici de program. Ardelenii joacă în etapa viitoare contra Stelei, care are neapărată nevoie de victorie pentru a mai spera la titlu, după care urmează un meci mai uşor, în faţa Viitorului lui Gheorghe Hagi, dar şi o altă dispută pe viaţă şi pe moarte, contra celor de la Mediaş.
Fără cele 24 de puncte, CFR Cluj ar avea şanse aproape nule să evite retrogradarea, însă “feroviarii” ar putea ajunge aproape de podium în cazul în care Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne le va da câştig de cauză la 1 iunie. Bătălia ar fi mult mai dramatică atunci, pentru că cinci echipe s-ar bate practic pentru un singur loc salvator, astfel că fiecare punct ar fi decisiv.

Programul candidatelor la retrogradare

Concordia

Viitorul (a)

Gaz Metan (d)

Petrolul (a)

FC Braşov

Steaua (a)

Viitorul (d)

Gaz Metan (a)

Gaz Metan

Dinamo (d)

Concordia (a)

FC Braşov (d)

"U" Cluj

Astra (a)

Oţelul (d)

Ceahlăul (a)

Rapid

CSU Craiova (a)

CFR Cluj (d)

Pandurii (a)

CFR Cluj

CSMS Iaşi (d)

Rapid (a)

CSU Craiova (d)

Există riscul să ne desfiinţăm dacă retrogradăm. Am încercat să conştientizăm jucătorii de acest lucru Vlad Munteanu administrator judiciar “U” Cluj Convingerea mea fermă este că ne vom recupera punctele cu care am fost penalizaţi. Nu vom retrograda, veţi vedea! Iuliu Mureşan preşedinte CFR Cluj
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite