Elveția se uită de jos la România și se revoltă: „Cine ar fi crezut?!“. Analiză tăioasă în presa locală
0Când s-au tras la sorți grupele de calificare pentru Euro 2024 (14 iunie – 14 iulie, Germania), Elveția a nimerit în cea mai slabă serie, venită din urna favoriților. În acel moment, cam toți, inclusiv rivalele elvețienilor din grupa I, au convenit că naționala pregătită de Murat Yakin (49 de ani) e mare favorită la locul 1. Acum însă, când suntem în etapa a 8-a, Elveția e pe 2. Și în mare criză!
Concret, Shaqiri și colegii săi au o singură victorie în ultimele patru partide: 3-3 cu Belarus (acasă, duminică), 3-0 cu Andorra (acasă, 12 septembrie), 2-2 cu Kosovo (deplasare, 9 septembrie) și 2-2 cu România (acasă, 19 iunie). Și nu se mai pune neapărat problema câștigării grupei, ci de calificarea Elveției la Euro 2024! Fiindcă, la ce arată acum, această națională poate termina inclusiv pe 3. Un astfel de rezultat ar echivala cu un dezastru sportiv, fiindcă ar lăsa Elveția acasă.
Tocmai de aceea, potrivit gsp.ro, ziarul local Blick a făcut o analiză tăioasă a situației din grupa I, la ora actuală. Și a concluzionat că naționala Elveției merge pe un drum greșit, după cum arată și rezultatele din ultima perioadă.
Ce a scris Blick?
*Elveția e în criză! Afirmațiile și realitatea sunt diametral opuse. Echipa merge într-o direcție greșită. O singură victorie din ultimele patru meciuri – acasă împotriva piticului Andorra – e bilanțul mizerabil de la începutul verii.
*Împotriva României și Kosovo am dat victoria din mână cu nonșalanță și aroganță pe final. Iar la aroganța cu care a jucat în repriza secundă, contra Belarusului, naționala trebuie să fie chiar fericită că n-a rămas cu mâna goală.
*Căpitanul Granit Xhaka își propusese 10 victorii din 10 meciuri (n.r. – la începutul preliminariilor pentru Euro 2024). În ceea ce pe hârtie e cea mai slabă dintre toate grupele, naționala trebuie, de fapt, să tremure până în ultima zi pentru a fi în Germania. Cine ar fi crezut?!
*Acum sunt necesare smerenie și modestie – cât mai repede posibil. Toată lumea trebuie să dea socoteală. De asemenea, indiferent de rezultatul calificării la Campionatul European, federația trebuie să-și pună întrebarea: e Murat Yakin antrenorul potrivit pentru echipa națională?
Preliminarii Euro 2024, grupa I
Duminică
Elveția – Belarus 3-3
România – Andorra 4-0
1. România 8 4 4 0 13-4 16
2. Elveția 7 4 3 0 20-8 15
3. Israel 6 3 2 1 7-7 11
4. Kosovo 7 1 4 2 8-8 7
5. Belarus 8 1 3 4 7-14 6
6. Andorra 8 0 2 6 3-17 2
*Primele două clasate vor merge la Euro 2024.
Programul grupei până la finalul campaniei
*15 noiembrie: Israel – Elveția
*18 noiembrie: Belarus – Andorra, Elveția – Kosovo, Israel – România
*21 noiembrie: România – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo - Belarus
*Meciul Kosovo – Israel urmează să fie reprogramat de UEFA.