Efectul Cristiano Ronaldo în cifre, la Al-Nassr: Cât a crescut notorietatea clubului în doar câteva zile
0Venirea lui Cristiano Ronaldo la clubul saudit de fotbal Al-Nassr a fost comparată cu cea a lui Pele la Cosmos New York în 1975 de Rudi Garcia, noul antrenor al starului lusitan, conform AFP. Garcia, în vizită la bivuacul Raliului Dakar, care se desfăşoară în Arabia Saudită, a declarat că atacantul portughez este într-o stare fizică bună şi ''s-a integrat în grup''.
''Este grozav. Un jucător de top pentru noi, pentru Al-Nassr. Pentru Arabia Saudită. Cristiano Ronaldo este mai mult decât un jucător. Este unul dintre cei mai buni din lume, de cinci ori (a câştigat) Balonul de Aur. Cred că pentru dezvoltarea fotbalului din Arabia Saudită şi a Orientului Mijlociu este foarte important. Dacă ar fi să fac o comparaţie, cred că seamănă puţin cu sosirea lui Pele (la Cosmos New York) în epoca lui, în special pentru dezvoltarea fotbalului, a sportului şi a culturii în Arabia Saudită. Acum toată lumea ştie unde este clubul nostru. Cred că am trecut de la 800.000 la zece milioane de urmăritori în câteva ore, câteva zile graţie sosirii lui Cristiano'', a spus Garcia.
Antrenorul francez de 58 ani, fost la echipe ca Lille, Roma, Marseille şi Lyon, a adăugat: ''El este bine din punct de vedere fizic, nu ne îndoiam de asta. Cum am gândit adesea, marii campioni sunt cei mai uşor de condus. El s-a integrat. L-am văzut râzând şi glumind cu noii coechipieri. A fost cu noi la ultimul meci, chiar dacă nu a putut juca. A fost în vestiar, s-a antrenat pe bicicletă şi era fericit de golul nostru. Are dorinţa de a câştiga, este un învingător şi va trage pe toată lumea din acest punct de vedere''.
Din cauza suspendării, Ronaldo va debuta pentru Al-Nassr pe 22 ianuarie, dar cu trei zile mai devreme va evolua într-o combinată a echipelor Al-Nassr şi Al-Hilal contra lui PSG.