Echipa de feminină de scrimă a României, clasată pe locul 5 la Europenele de cadeţi

0
Publicat:

Echipa feminină de scrimă a României s-a clasat pe locul 5, sâmbătă, la Campionatele Europene de scrimă pentru cadeţi de la Napoli, scrie Agerpres.

Echipa de scrimă feminină FOTO: Federatia Romana de Scrima/Facebook
Echipa de scrimă feminină FOTO: Federatia Romana de Scrima/Facebook

România (Amalia Covaliu, Anastasia Fusea, Adriana Maria Geatara, Raisa Apostu) a învins Grecia în optimi, cu 45-26, dar a pierdut confruntarea din sferturi în faţa Italiei, cu 41-45.

În turneul pentru poziţiile 5-8, româncele au câştigat ambele partide, 45-41 cu Marea Britanie şi 45-44 cu Spania. Italia a obţinut medaliile de aur, după 45-40 în finala cu Ungaria.

În proba feminină de floretă pe echipe, România (Karina Liţă, Ioana Barbu, Alexandra Adoch) s-a clasat pe locul 12. În optimi, româncele s-au înclinat în faţa Slovaciei, cu 33-41.

În turneul pentru poziţiile 9-16, România a început cu o victorie, 45-37 cu Spania, dar apoi a pierdut în faţa Franţei, cu 38-45. Olanda a dispus de România cu 45-44 în partida pentru locurile 11-12.

Polonia a obţinut medaliile de aur, după 45-43 cu Italia, în finală.

La Europenele de cadeţi din 2023 de la Tallinn, România a obţinut o medalie de aur, trei de argint şi una de bronz la cadeţi: echipa feminină de sabie a României a cucerit medaliile de aur, echipa masculină de sabie a obţinut argintul, Casian Cîdu a obţinut medalia de argint în proba de sabie, Amalia Covaliu a cucerit argintul la sabie, iar Anastasia Fusea a câştigat bronzul la sabie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite