E oficial: LPF a trimis Vasluiul la retrogradare. Pe ce loc a ajuns echipa lui Porumboiu şi ce riscă de acum încolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Sânmartean şi colegii săi de la Vaslui sunt într-o situaţie dificilă
Lucian Sânmartean şi colegii săi de la Vaslui sunt într-o situaţie dificilă

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a publicat noul clasament al Ligii I după ce moldovenii au fost loviţi de o pedeapsă fără precedent în istoria recentă a campionatului românesc.

Ceea ce s-a vehiculat de ieri şi anume depunctarea celor de la FC Vaslui pentru neplata unor restanţe către impresarul Ionel Codoban s-a şi întâmplat. Astfel, galben-verzii au pierdut opt din cele 11 puncte pe care le adunaseră în cele opt partide disputate până acum în Liga I. 

Cum şi-au explicat decizia?

Cei de la Ligă au publicat pe site-ul lor oficial, lpf.ro, noul clasament al primului eşalon în care FC Vaslui a coborât de pe locul 11 pe locul 16, care duce în liga secundă. 

„Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că în şedinţa Comisiei de Disciplină din data de 2 octombrie 2013 s-a hotârât respingerea cererii de repunere pe rol formulată de SC Sporting Club SA Vaslui, ca neîntemeiată. Respingerea contestaţiei la executare şi cererea de suspendare a executării, ca inadmisibile. În baza art.24, lit. C, pct. 1, lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, decide sancţionarea SC Sporting Club SA Vaslui cu interzicerea dreptului de a transfera şi sau legitima jucători în calitate de club cesionar; scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată - de punctare 8 puncte; pentru perioada 25.07.2013 – 08.08.2013 – 2 puncte; 09.08.2013 – 23.08.2013 – 2 puncte; 24.08.2013 – 09.09.2013 – 2 puncte; 10.09.2013 – 24.09.2013 – 2 puncte“, e comunicatul care explică depunctarea echipei lui Adrian Porumboiu.

Ce riscă de acum încolo?

FC Vaslui a primit termen până la 16 octombrie, ora 14.00, să facă dovada plăţii către impresarul Ionel Codoban. În caz contrar, moldovenii vor fi depunctaţi din nou!

Acest ultim scandal izbucnit în Liga I pare însă a fi departe de final, în condiţiile în care Adrian Porumboiu a avut un discurs dur, după ce a aflat pedeapsa dictată împotriva echipei sale, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite