După meciul de la Madrid, la Steaua a izbucnit scandalul
Ceea ce ar fi trebuit să însemne o partidă de referinţă pentru fotbalul românesc s-a transformat într-o adevărată furtună în sânul echipei din Ghencea. Portarul Cornel Cernea, după o
Ceea ce ar fi trebuit să însemne o partidă de referinţă pentru fotbalul românesc s-a transformat într-o adevărată furtună în sânul echipei din Ghencea. Portarul Cornel Cernea, după o evoluţie excelentă, a ironizat conducerea grupării din Ghencea şi se pregăteşte, alături de portughezul Carlos Fernandes şi de Gabriel Boştină, să părăsească formaţia roş-albastră la ordinul lui Gigi Becali.
Steaua a pierdut la limită, cu scorul de 1-0, partida cu Real Madrid din grupele Ligii Campionilor. Unica reuşită a meciului a fost un autogol semnat de Nicoliţă la o neînţelegere cu Cernea. Cei peste 15.000 de fani români au aplaudat la final evoluţia steliştilor care totuşi s-au temut de faima lui Real Madrid şi n-au încercat mai mult, într-un meci în care gazdele n-au impresionat mai deloc. Declaraţia-şoc a venit la finalul partidei, de la portarul Cornel Cernea, cel care i-a luat locul între buturi lui Carlos în ultimele meciuri. "Mai mult ca sigur plec de la Steaua, fiindcă nu sunt dorit. Eu vreau să rămân, dar n-aţi văzut că nu mai sunt dorit? Deocamdată sunt în probe, poate mă ia şi pe mine cineva în iarnă. De ce plec? Fiindcă aşa simt. A fost presiune mare şi pe mine, şi pe Carlos", a răbufnit Cernea la finalul partidei. Se pare că fotbalistul este deranjat de faptul că Mihai Stoica, unul dintre cei care l-a adus la Steaua, caută alţi goalkeeperi, care l-ar putea înlocui din iarnă pe el şi pe portughez. Surse autorizate pretind că managerul general a plecat ieri în Brazilia, unde va trata aducerea unui portar sud-american. "Cernea a avut şi are o şansă să joace acum. Normal că se află sub presiune, fiindcă este la Steaua, nu poate fi altfel", a încercat să fie protocolar Cosmin Olăroiu, deviind discuţia spre alte aspecte, la conferinţa de presă. Antrenorul a pus presiunea care apasă asupra lui Cernea pe seama presei, care a speculat venirea unor goalkeeperi din străinătate. Carlos a trădat o stare de nervozitate la încălzirea dinaintea me-ciului, când a aruncat cu sacul de mingi spre o reclamă, deranjat de statutul de rezervă, impus de Gigi Becali, în urmă cu două săptămâni.
Casillas l-a remarcat pe Cernea
Portarul lui Real Madrid a fost încântat de prestaţia lui Cernea. "S-a văzut că acum Steaua a avut un alt goalkeeper. Nu trebuie ca portarii Stelei să fie puşi la zid", a spus internaţionalul spaniol, la finalul partidei. Acesta a remarcat faptul că defensiva roş-albaştrilor s-a comportat altfel acum, spre deosebire de meciul din Ghencea. "A fost mult mai bine în acest meci, iar golul nostru a fost unul norocos", a recunoscut portarul naţionalei Spaniei, care a fost completat de Guti: "Steaua din această seară a strălucit mai mult ca la Bucureşti. Cred că românii sunt în progres", a spus mijlocaşul Realului.
Boştină este şi el pe făraş
ţinta patronului Gigi Becali este să scape de Carlos, Toma, Cernea şi Boştină. Ultimul n-a fost nici măcar rezervă, deşi absenţa lui Cristocea a dat planurile staffului tehnic peste cap. La ordinul lui Gigi Becali, Boştină a stat pe bancă, el nefiind introdus pe teren nici măcar un minut. Cei patru nu se mai află în vederea staffului tehnic, dar fac deplasarea cu echipa.
Nicoliţă n-a dormit toată noaptea
După autogolul din minutul 70, Bănel Nicoliţă, care altfel a avut o evoluţie bună, a izbucnit în plâns, fiind îmbărbătat de Ghionea şi Goian. La final, el a fost consolat de Beckham şi de Van Nistelrooy, care n-au ezitat să-l încurajeze pe stelist. "Nu fi supărat, acesta e fotbalul", i-ar fi spus englezul. Bănel n-a vrut să ofere nicio declaraţie presei, el plângând ca un copil la finalul partidei, atât în vestiar, cât şi în autocar. "Este un jucător mare, care traversează un moment greu acum", a spus Cosmin Olăroiu la conferinţa de presă. Bănel s-a închis după meci în camera sa, refuzând orice fel de dialog.
Craioveanu a comentat meciul pentru o televiziune spaniolă
În tribunele stadionului Santiago Bernabeu s-a aflat şi omul de afaceri Ion ţiriac, care a urmărit meciul de la una dintre loji. De asemenea, pentru Antena 3, un post codat, meciul a fost comentat de Gică Craioveanu, care a vorbit şi pentru Onda Cero, un post de radio foarte cunoscut în Spania. "Mi-a plăcut echipa, mi-a plăcut cum a pregătit Oli meciul şi numai acea greşeală a împiedicat-o pe Steaua să ia cel puţin un punct. Sunt convins că Bănel Nicoliţă ar fi dat zece ani din viaţă să nu i se fi întâmplat aşa ceva. Eu zic că e greşeala lui Cernea. Stelei i-a lipsit răutatea, prima repriză a fost foarte bună, dar a doua i-a aparţinut Realului", a spus Craioveanu.





















































