După 8 ani şi peste 200 de meciuri, Gabriel Paraschiv şi-a reziliat contractul cu Oţelul Galaţi: "Mă simţeam inutil"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Paraschiv are o selecţie pentru naţionala României
Gabi Paraschiv are o selecţie pentru naţionala României

Mijlocaşul Gabriel Paraschiv şi clubul Oţelul Galaţi au decis rezilierea pe cale amiabilă a contractului, la cererea fotbalistului, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării din Liga I. "Para" a cucerit un titlu de campion şi o Supercupă cu Oţelul.

Într-o scrisoare deschisă adresată suporterilor, Paraschiv a explicat că se simţea inutil la echipă şi de aceea a decis să-şi rezilieze contractul după opt ani petrecuţi la clubul gălăţean: "Dragi Oţelari, aproape 8 ani de muncă şi implicare totală au trecut. În aceşti 8 ani, am încercat să dau totul pentru această echipă şi pentru voi, suporterii ei minunaţi. Am realizat performanţe cu ajutorul pe care mi l-aţi oferit. Am trecut prin momente grele şi prin clipe pe care nici nu le visam, dar vreau să ştiţi că au fost 8 ani în care m-am bucurat şi am plâns alături de voi. Din păcate, în acest moment mă simt inutil echipei căreia i-am dat tot ce am avut mai bun şi cred că e momentul să ne despărţim. Sperând că în toţi aceşti ani v-am adus puţin mai multă bucurie în suflet, permiteţi-mi să vă mulţumesc vouă, suporterilor, colegilor foşti sau actuali, tuturor antrenorilor, preşedinţilor, doctorului, masorilor şi tuturor celor care lucrează sau au lucrat pentru Oţelul Galaţi, pentru susţinerea de care m-am bucurat în aceşti 8 ani. Voi rămâne suporter necondiţionat al Oţelului. Cu deosebit respect, Gabriel Paraschiv (10)".

Directorul general al FC Oţelul, Narcis Răducan, a spus că încetarea relaţiilor contractuale nu a fost dorinţa clubului şi a precizat că lui Paraschiv i se va propune o colaborare administrativă din iarnă. "Îi mulţumim lui Gabriel Paraschiv pentru toată perioada petrecută la Oţelul, deşi nu a fost dorinţa noastră de a încheia această colaborare frumoasă întinsă pe decursul a 8 ani. Vom dezvolta acest subiect în apropierea următorului meci de pe teren propriu, atunci când vom organiza o serie de evenimente ce vor marca cum se cuvinte această bornă importantă din istoria Oţelului. Paraschiv a fost şi va rămâne un stindard al clubului nostru, tocmai din acest motiv îi vom propune ca din iarnă să colaborăm pe linie administrativă. Oricare ar fi decizia lui, va beneficia mereu de respectul nostru, al tuturor oţelarilor!", a afirmat Narcis Răducan.

Gabriel Paraschiv, în vârstă de 35 de ani, a câştigat alături de Oţelul titlul de campion şi Supercupa României.

JIGNIRI CA LA UŞA CORTULUI ÎNTRE DOI PATRONI IMPORTANŢI DIN LIGA 1

"FINALA" FĂRĂ FANI: STEAUA-SCHALKE

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite