Drama trăită de viitoarea adversară a Simonei Halep. Cum a umilit-o Federaţia Americană de Tenis pentru că e grasă
0Simona Halep a trecut de primul tur de la US Open şi va juca mai departe cu americanca Taylor Townsend, o adversară cu o poveste specială.
Taylor este campioană la junioare în 2012 la Australian Open şi finalistă la Wimbledon în 2013. Iar în 2014 a devenit cunoscută în lumea mare a tenisului, după ce a avansat până în turul al treilea la Roland Garros. Andy Murray spunea atunci că a văzut o jucătoare de senzaţie, care loveşte din voleu perfect, o stângace extrem de puternică. În jurul său s-a creat atunci mult vâlvă, pentru că Taylor era cea mai neobişnuită jucătoare din circuit, depăşind-o în greutate chiar şi pe Serena Williams.
E de notorietate povestea ei din 2012, când antrenorii ei de la Federaţia Americană de Tenis (USTA) au refuzat să-i deconteze deplasarea şi participarea la US Open, la junioare, decizie care a stârnit mari controverse. Antrenorii au spus despre Taylor că trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică, adică să mai slăbească. Jucătoarea a mers pe banii ei la US Open, a ajuns până în sferturi la simplu şi a câştigat la dublu la junioare, iar USTA şi-a recunoscut greşeala şi i-a decontat tenismenei cheltuielile.
Între timp, Taylor Townsend s-a menţinut în circuit, chiar dacă n-a realizat nimic spectaculos. N-are niciun turneu WTA câştigat şi acum ocupă poziţia 116 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare a ei.
Conform wikipedia, Taylor are 77 de kilograme, la o înălţime de 1,70 metri.
FOTO Getty Images

Halep şi Towsend s-au întâlnit de trei ori până acum, după cum se poate vedea mai jos:
*2019 (Miami): 6-1, 6-3 Halep
*2018 (Roland Garros): 6-3, 6-1 Halep
*2017 (Cincinnati): 6-4, 6-1 Halep
Towsend a ajuns în turul II de la US Open, trecând de calificări. Până acum, a bifat următoarele rezultate la Flushing Meadows:
Calificări
Turul I: 6-3, 6-1 cu Kostic (216 WTA)
Turul II: 3-6, 6-3, 6-3 cu Cepede (151 WTA)
Turul III: 3-6, 7-6, 6-1 cu Stojanovic (165 WTA)
Tabloul principal
Turul I: 3-6, 6-3, 6-2 cu Kozlova (76 WTA)
Te-ar putea interesa şi:
Simona Halep se întoarce azi pe teren. Programul românilor la US Open
FOTO Ce a făcut Simona Halep la scurt timp după ce s-a calificat în turul al doilea de la US Open