Djokovici, divin: cifrele spun că sârbul aproape că a atins perfecţiunea în duelul cu Federer. Reacţia elveţianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În premieră, liderul mondial conduce în duelurile cu rivalul său de o viaţă. A trecut în avantaj, după o victorie care a uimit lumea tenisului şi i-a pus pe statisticieni la treabă.

54 de minute. Atât au durat primele două seturi din ciocnirea titanilor în care, de fapt, titan a fost doar Djokovici, iar Federer a devenit încasatorul de serviciu.

Evoluţia scorului a fost atât de neaşteptată încât, potrivit site-ului oficial Australian Open, statisticienii au început să se agite pentru a afla de când Federer n-a mai fost dominat atât de clar. Răspunsul: de la finala French Open, în 2008, însă atunci elveţianul i-a luat, totuşi, patru game-uri lui Nadal. 

La Melbourne, a fost 6-1, 6-2 pentru Djokovici, care a arătat un tenis divin. Cifrele vorbesc de la sine:

*În primul set, sârbul a comis doar două erori neforţate, comparativ cu cele 12 ale lui Federer.

*În total, în primele două seturi, Djokovici a ajuns la şase erori neforţate. Federer a avut 22.

*52-27 a fost raportul loviturilor câştigătoare după primele două seturi, bineînţeles, în favoarea lui Djokovici. 

*Primul serviciu a funcţionat perfect pentru liderul ATP: 22 de puncte câştigate pe serviciul 1 din 25 de încercări.

*Sârbul de 28 de ani a fost necruţător pe serviciul doi al adversarului: 14 puncte câştigate din 19.

Chiar şi aşa, Federer a reuşit să-i dea ceva bătai de cap lui Djokovici, luând setul trei cu 6-3. În al patrulea însă, liderul mondial a reuşit break-ul la 4-3 şi apoi şi-a adjudecat serviciul pentru a ajunge, pentru a 6-a oară, în finala Australian Open. Le-a câştigat pe precedentele cinci (2008, 2011, 2012, 2013, 2015), deţinând recordul all-time, la Melbourne.

Vineri, Djokovici îşi va afla adversarul din finala de duminică (ora 10.30, Eurosport), el urmând să întâlnească învingătorul duelului Raonic (14 ATP) – Murray (2 ATP), Meciul e programat de la ora 10.30 (Eurosport).

23 de victorii a obţinut Djokovici în cele 45 de dueluri cu Federer. În 2015, sârbul l-a învins pe elveţian în cinci din cele opt confruntări.   Primele două seturi au fost cele mai bune pe care le-am jucat vreodată în faţa lui Federer.  Novak Djokovici 1 ATP   Voi, jurnaliştii, o să credeţi că am îmbătrânit, dar sunt foarte mulţumit de cum joc. Am pierdut în faţa unui adversar formidabil. Roger Federer 3 ATP  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite