Djokovici, apărat cu argumente ştiinţifice şi medicale: De ce trebuia să fie primit în Australia
0Australian Open 2022 va începe pe 17 ianuarie, însă, din păcate, trăim într-o lume în care discuţiile care prefaţează o competiţie sportivă sunt despre... vaccinare!
Iar cazul Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP), chemat de australieni, la Melbourne, doar ca să fie trimis înapoi în Serbia, după o succesiune halucinantă de evenimente, vorbeşte de la sine despre nebunia pe care o trăim în lumea de astăzi.
Atenţie: nu discutăm aici despre regulile australienilor vizavi de vaccinare. Pentru că, în general, regulile sunt făcute ca să fie respectate. De pildă, la Wimbledon, nu poţi juca decât în alb. Dacă nu vrei, nu joci.
În cazul lui Djokovici, a fost şocant că el a primit o scutire din partea organizatorilor Australian Open, pentru ca apoi, pe aeroporul din Melbourne, să fie batjocorit de Poliţia de Frontieră.
Pe scurt, a fost un circ mediatic, care putea fi evitat, dacă australienii şi-ar fi respectat propria regulă legată de vaccinare şi nu l-ar fi chemat pe Nole, la Melbourne, pe baza unei scutiri dubioase.
„Trebuie să ne vedem de viaţă“
Interesant e că Djokovici a fost chiar apărat în Australia de unii oficiali ai ţării, înainte să fie trimis acasă.
Senatorul din Queensland, Matt Canavan (foto), a avut un discurs prin care a încercat să explice că Djokovici, chiar şi nevaccinat, nu reprezintă un pericol nici pentru oamenii din jurul său, nici pentru sistemul sanitar din Australia.
„Djokovici a trecut prin boală deja (n.r. - a avut COVID în iunie 2020). Potrivit multor studii, imunitatea naturală e mult, mult mai puternică decât cea obţinută prin vaccinare. Aşadar, faptul că îl primim pe Djokovici aici prezintă un risc minim“, şi-a început Canavan discursul la „Today Show“.
Mai departe, senatorul a oferit nişte argumente logice, explicând de ce liderul mondial a primit OK-ul organizatorilor Australian Open de a porni spre Melbourne. „Prezenţa lui Djokovici aici nu va copleşi sistemul sanitar. Sigur, unii dintre noi vrem ca regulile să fie aplicate, în mod uniform, pentru toată lumea. Dar cred că unele din aceste reguli sunt temporare. Trebuie să fim raţionali şi să ne vedem de viaţă. Mai ales că, din fericire, varianta Omicron e mai puţin periculoasă. Ceea ce înseamnă că suntem foarte aproape de revenirea la normalitate. Foarte probabil, suntem la un pas foarte mic de a încheia această pandemie şi de a reveni la ceea ce eu numesc lumea bunului simţ“, a adăugat senatorul Matt Canavan.
CITEŞTE ŞI:
Djokovici, prima imagine din captivitate: Gestul sârbului din fereastra hotelului VIDEO