Bomba serii: Djokovici, trimis acasă! Viza lui a fost anulată. Sârbul ratează Australian Open
0
După mai bine de 9 ore, în care a fost reţinut pe aeroportul Tullamarine de la Melbourne, liderul mondial al tenisului masculin a fost expulzat.
Potrivit presei din Australia, Novak Djokovici a încheiat socotelile cu Australian Open 2022 (17-30 ianuarie), înainte de a începe turneul.
Pentru că, după un fiasco total, în care l-au reţinut în aeroport atât pe Nole, cât şi stafful său, australienii au ajuns la concluzia că Djokovici n-a furnizat dovezi suficient de puternice pentru a obţine o scutire medicală de la vaccinare.
Această scutire fuseseă eliberată de două comisii care sunt implicate în Australian Open. Şi i-ar fi permis sârbului de 34 de ani să evolueze în primul Grand Slam al anului, unde e deţinătorul trofeului. Documentul n-a fost acceptat însă de Poliţia de Frontieră, aşa că Djokovici va fi trimis înapoi în Serbia şi va rata Australian Open 2022.
CITEŞTE ŞI:
Djokovici, prima imagine din captivitate: Gestul sârbului din fereastra hotelului VIDEO
Djokovici, circul jenant continuă: Ce urmează după ce viza sa a fost anulată
Serbia, susţinere fantastică pentru Djokovici: Preşedintele ţării a publicat un mesaj superb
Prim-ministrul Australiei îl face KO pe Djokovici: Mesajul său tăios a încheiat subiectul
2.000 de puncte va pierde Novak Djokovici în clasamentul mondial pentru că nu va fi lăsat să joace la Australian Open, unde era deţinătorul trofeului.