Dinamo s-a luptat cu Montpellier mai bine de o repriză în Liga Campionilor la handbal | adevarul.ro

Dinamo s-a luptat cu Montpellier mai bine de o repriză în Liga Campionilor la handbal

Publicat:
0
1 live

Echipa masculină de handbal CS Dinamo București a pierdut cu 23-27 (9-11) meciul cu formația franceză Montpellier Handball, în Sala Polivalentă din Capitală, în prima etapă din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin.

Dinamo a ținut aproape de Montpellier timp de 45 de minute
Dinamo a ținut aproape de Montpellier timp de 45 de minute Foto: sportpictures

Prima parte a confruntării a fost echilibrată, dar oaspeții au reușit să intre la pauză în avantaj, cu 11-9. Jocul a păstrat aceleași coordonate și în primul sfert de oră de la reluare, după care Montpellier a reușit să se desprindă la 23-21 prin patru goluri consecutive. Francezii au câștigat confruntarea cu 27-23.

Golurile campioanei României au fost reușite de Haniel Vinicius Inoue Langaro 6, Ionuț Nistor 5, Branko Vujovic 4, Miguel Martins 3, Victor Iturizza 2, Andrei Buzle 1, Mads Emil Bayer Lenbroch 1, Alex Pascual Garcia 1. Portarul Samir Bellahcene a avut 9 intervenții salvatoare (25,71%).

Pentru echipa din Hexagon au punctat Kyllian Villeminot 6 goluri, David Balaguer Romeu 6, Arthur Lenne 4, Agustin Casado 3, Valentin Porte 3, Hugo Bryan Monte Dos Santos 2, Drevy Paschal 2, Leo Plantin 1. Remi Desbonnet a reușit 13 parade (37,14%), iar Charles Bolzinger a apărat o aruncare (50%).

În celălalt meci din Grupa E, Barca, deținătoarea trofeului, a învins-o cu 39-28 pe SAH - Aarhus (Danemarca), pe teren propriu.

Dinamo va juca următorul meci cu SAH - Aarhus, în deplasare, în 17 septembrie.

În ediția precedentă a Ligii Campionilor (2025/2026), Dinamo a ocupat locul 7 în Grupa A, ratând calificarea în faza eliminatorie. În ediția 2024/2025, campioana României a pierdut (55-65 la general) dubla confruntare cu SC Magdeburg (Germania) din Play-Off.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite