Dinamo, distrusă din interior: S-a aflat ce voia să facă Rednic şi cum s-a răzbunat pe un fotbalist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic
Mircea Rednic

O echipă aflată în insolvenţă, cu un lot extrem de „subţire“, a fost devastată, practic, şi din cauza luptelor interne. Care ies la iveală acum, după îndepărtarea fostului antrenor.

Dinamo va intra în 2022 de pe penultimul loc în Liga I. Ceea ce, cândva, era de neconceput pentru formaţia din „Ştefan cel Mare“. În ultimii ani însă, Dinamo a devenit o grupare muribundă, mereu angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării.

Cu adevărat şocant e că nici acum, când Dinamo e cu un picior în groapă, cei de la club nu s-au dedicat sută la sută salvării echipei. Cel puţin asta a lăsat de înţeles administratorul special, Iuliu Mureşan. Într-o intervenţie la Digi Sport, Mureşan, care l-a dat afară pe Mircea Rednic, a povestit că fostul antrenor voia să renunţe la o echipă întreagă, în iarnă! În plus, Mureşan a explicat că „Puriul“ l-a tot criticat pe portarul bulgar, Plamen Iliev (30 de ani), pentru că acesta s-a transferat, la un moment dat, la o altă echipă, dar fără a apela la fiica lui Rednic, Luana, care e impresar FIFA!

Ce a spus Iuliu Mureşan?

*Rednic a vrut să reziliem cu 18-19 jucători în total. Asta însemna ca eu să semnez să defiinţez Dinamo la propriu, să o las fără jucători. Am reziliat un singur contract, amiabil, cu Vestenicky, jucător adus de Rednic, la care tot Rednic a renunţat. Cu el am reziliat contractul.

*Steliano Filip şi Cosmin Matei n-au fost daţi afară! Ca să fie daţi afară, trebuia să semnez eu rezilierea. Filip şi Matei revin la prima echipă, desigur. Lotul e aşa cum e, nu pot să-mi permit să-i spun lui Matei să plece. Dacă atmosfera ar fi fost mai bună, am fi adunat mai multe puncte.

*Iliev n-a fost dat afară, Mircea Rednic a spus că nu-l mai doreşte să la Dinamo. Rednic mi-a spus de la început că Iliev e un portar mic pentru Dinamo. A fost o tensiune între el şi Mircea Rednic, Iliev mi-a spus că vrea să plece în iarnă. Iliev a avut-o agent pe Luana (n.r. - fiica lui Rednic). Când a plecat în Bulgaria, Iliev a plecat cu un alt impresar, un bulgar. Cred că de aici a apărut tensiunea. Rednic mi-a spus de la început că nu-i place de Iliev.

Liga I, etapa a 21-a (ultima din 2021)

Voluntari - UTA 2-1

Gaz Metan - CS U Craiova 1-1

Rapid - Botoşani 1-1

Clinceni - Chindia 0-1

CFR Cluj - FC Argeş 1-0

Sepsi - FCSB 0-0

„U“ Craiova - Mioveni 0-0

Dinamo - Farul 0-2

Clasament

1. CFR Cluj 21 19 0 2 32-8 57

2. FCSB 21 14 5 2 38-17 47

3. Voluntari 21 11 4 6 25-20 37

4. Botoşani 21 8 10 3 21-19 34

5. CS U Craiova 21 9 5 7 36-23 32

6. Farul 21 9 5 7 23-13 32

7. Rapid 21 8 8 5 26-21 32

8. FC Argeş 21 8 4 9 19-18 28

9. UTA 21 6 9 6 17-15 27

10. Sepsi 21 5 11 5 21-18 26

11. Chindia 21 5 7 9 13-17 22

12. Mioveni 21 5 6 10 13-27 21

13. Gaz Metan 21 5 5 11 17-25 20

14. „U“ Craiova 21 4 7 10 15-21 19

15. Dinamo 21 3 3 15 15-43 12

16. Clinceni 21 2 5 14 15-41 11

*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite