Desfrâu pe bani publici după Olimpiada de la Paris. S-au aflat sumele reale intrate în conturile personalului auxiliar
0COSR a aprobat grila de premiere propusă de Federația Română de Canotaj (FRC) pentru angajați, printre care contabila-șefă și secretarul general, persoane care s-au înfruptat serios de pe urma performanțelor obținute de sportivii tricolor la JO de la Paris 2024.

Primul care a tras semnalul de alarmă privind situațiile halucinante din tabelul cu premieri a fost Eduard Novak, fostul ministru al Sportului, revoltat de faptul că un funcționar poate câștiga mai bine inclusiv decât un sportiv precum înotătorul David Popovici, campion olimpic în proba de 200 metri liber. Economista și secretarul general erau prevăzuți cu un total de 324.800 de euro.
Elisabeta Lipă, fostă șefă la ANS, revenită între timp în fruntea Federației de Canotaj, sugera că va exista transparență, dar sumele nu au mai fost făcute publice. Golazo.ro a pus mâna pe sumele pe care le-au încasat în realitate cei doi angajați propuși pe ștatul de plată. Contabila-șefă Roxana Petrescu a rămas cu 86.000 de euro, iar secretarului general Cătălin Erhan trebuie să se „mulțumească” cu 100.000 de euro. Abia aveau inițial 162.400 de euro.
Economista „mănâncă” de la mai multe federații
Roxana Petrescu nu ar avea un salariu de 600 de euro la FR Canotaj, ci de 2.400 de euro, conform defapt.ro. Ea ar figura ca angajată la alte două federații sportive: Federația Română de Kempo și Federația Română de Sambo. Sursa susține că anul trecut încasa un salariu și de la Federația de Yachting.
Ar fi încasat în anul 2024 aproximativ 40.000 de lei din partea Federației de Kempo, unde a ocupat postul de economist. Tot pentru funcția de economist Roxana Petrescu ar fi încasat 20.000 de lei de la Federația de Sambo. S-ar ajunge la un total de 145.000 de lei (29.000 de euro) din partea celor 3 Federații.
În urmă cu câteva zile, „Adevărul” a solicitat COSR să facă publice premierile aprobate ca urmare a Jocurilor Olimpice de la Paris, dar instituția a rămas opacă.