Declaraţia dată de Sabine Lisicki, după ce a fost eliminată de Simona Halep în sferturile de la Wimbledon
0
Sabine Lisicki (19 WTA) a părăsit Wmbledonul în sferturile de finală, fiind învinsă de Simona Halep (3 WTA) în două seturi (6-4, 6-0).
Jucătoarea de origine germană a comentat meciul care a dus la eliminarea ei din competiţia londoneză. „Când o jucătoare ca Simona Halep câştigă mai multe game-uri la rând, capătă încredere, aşa că încearcă şi mai mult să prindă liniile. A lovit în toate colţurile terenului, aşa că a fost din ce în ce mai dificil pentru mine să întorc soarta meciului. Am încercat totul, dar a fost mai bună“, a declarat Sabine Lisicki potrivit Reuters.
Între timp, Simona Halep se pregăteşte de semifinala cu Eugenie Bouchard, programată joi, nu mai devreme de 16.30. Dacă va ajunge în ultimul act al competiţiei, românca are toate şansele să urce o poziţie în ierarhia mondială a tenisului feminin, astfel încât să se claseze pe locul doi.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Simona Halep este în semifinalele de la Wimbledon! Românca a învins-o pe Sabine Lisicki
Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, criticaţi pentru comentariile făcute la adresa Simonei Halep