De ce a pierdut Halep finala de la Roland Garros: cele trei momente care au trimis trofeul în braţele Şarapovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După o finală de peste trei ore, Halep (dreapta) a fost învinsă din cauza lipsei de experienţă. FOTO: AFP
După o finală de peste trei ore, Halep (dreapta) a fost învinsă din cauza lipsei de experienţă. FOTO: AFP

Din punct de vedere tehnic, Simona a fost la acelaşi nivel cu adversara ei. Din păcate, ea n-a scăpat de ce i-a fost frică mai tare şi despre care a vorbit, printre rânduri, cu 24 de ore înainte de finală.

„Nu ştiu cum mă voi simţi sâmbătă. N-am mai jucat o finală de Grand Slam şi nu ştiu cum voi reacţiona“. Declaraţia a fost dată de Simona Halep, cu 24 de ore înaintea confruntării cu Maria Şarapova.

Probabil, atunci când a rostit cuvintele de mai sus, constănţeanca de 22 de ani era şi ea conştientă că lipsa de experienţă va fi cel mai mare handicap pentru ea pe arena „Philippe Chatrier“. Şi, din păcate, aşa a şi fost! Din puncte de vedere tehnic, Simona a fost la acelaşi nivel cu adversara ei. Numai că rusoaica – are nouă finale de Grand Slam dintre care cinci câştigate! – şi-a controlat mai bine nervii în momentele cruciale, ceea ce i-a şi adus victoria.

Cădere de zece minute în primul set

Halep a început formidabil partida şi a condus cu 2-0. Apoi însă, a avut o perioadă de 10-12 minute în care a căzut sau, probabil, s-a relaxat prematur. Şarapova a profitat şi a făcut 5-2! Românca s-a trezit, s-a apropiat la 4-5, a servit chiar pentru 5-5, dar Masha a făcut break şi a luat primul set.

Ezitările din decisiv au contat enorm

Dacă a arătat nervi de oţel în cel de-al doilea set, în schimb, în setul trei, Halep a avut două momente neinspirate, ambele taxate de Şarapova. 

Mai întâi, românca a condus cu 2-1 şi a fost la un pas de a face 3-1, dar a ratat break-ul, care ar fi inclinat balanţa în favoarea ei. Apoi, a venit un moment pe care chiar Halep l-a catalogat drept decisiv în economia finalei. 

La 4-4, Simona a servit, iar primul punct a fost returnat lung de Şarapova. Simona n-a putut trimite mingea dincolo de fileu, chiar dacă a atins-o cu racheta. Totuşi, pentru câteva secunde, ea a crezut că a primit o mână de ajutor din partea arbitrului de linie, care a strigat „out“, după returul trimis de rusoaică. Arbitrul de scaun, Kader Nouni, a examinat locul unde a aterizat returul Şarapovei şi a concluzionat că mingea a căzut în interior. Reluările TV au confirmat acest lucru.

Momentul a dereglat-o pe Halep, care şi-a pierdut serviciul la zero, scorul a devenit 5-4, după care Şarapova a servit, a făcut 6-4, şi a câştigat finala. Ulterior, Simona a subliniat importanţa punctului pierdut pe serviciul ei, la 4-4. 

„Credeam că trebuie rejucat punctul pentru că am atins mingea. Dar regulamentul spune că, dacă nu pun mingea în teren, nu putem rejuca punctul. Cred că acea minge a fost foarte importantă în acel moment“, a declarat ocupanta locului 3 în clasamentul mondial.

Trădată şi de serviciu

Un alt factor care a contat în defavoarea Simonei a fost procentajul slab pe serviciul ei în setul al treilea. O statistică spune totul: în decisiv, constănţeanca a luat un singur punct cu serviciul doi, iar adversara a luat 38% din punctele jucate de Halep cu primul serviciu. Dacă serviciul a trădat-o pe Halep în decisiv, în schimb, Şarapova a luat 17 din 22 de puncte cu primul serviciu în cel de-al treilea set.

4.598.807

de dolari a câştigat până acum Halep din tenis. Pentru traseul de la Paris a încasat 1.125.503 de dolari.

Este cea mai dură finală de Grand Slam pe care am jucat-o. Tot respectul pentru Simona, a jucat incredibil. E un vis că am câştigat Roland Garros pentru a doua oară. Maria Şarapova câştigătoare Roland Garros   Am comis erori în momentele importante. Va trebui să muncesc în continuare mult, dar, oricum, va rămâne un turneu în care am conştientizat că pot evolua la un nivel foarte înalt. Simona Halep finalistă Roland Garros   Ce performanţă! România este mândră de tine, Simona. Ai făcut istorie. Îţi mulţumim! Nadia Comăneci fostă gimnastă   Păcat! Doar pentru munca ta, titanică, pentru sacrificiile pe care le-ai făcut! În fiecare secundă m-am simţit aşa de mândru că sunt român, ca atunci când ascult imnul! BRAVOOO SIMONA! Ciprian Marica internaţional român   Respect, Simona şi Maria. Aţi făcut toată planeta să iubească tenisul feminin! Boris Becker fost lider ATP   A fost un meci fantastic. Şarapova a câştigat meritat, însă ce a făcut Halep pentru a rămâne în meci a fost excepţional. Mats Wilander fost lider ATP   Şarapova a depăşit-o pe Halep, o rivală demnă într-o finală echilibrată şi palpitantă. Gazzetta dello Sport cotidian italian    Şarapova şi-a folosit experienţa şi capacitatea de luptă, plus câteva tactici dubioase de tragere de timp, pentru a câştiga.  Daily Mail cotidian britanic   Nu va fi ultima finală de Grand Slam pentru Halep. A declarat că nu va uita niciodată această finală şi a făcut-o în modul ei genial de simplu. The Guardian cotidian britanic  

Finalele WTA jucate de Halep până acum

An Turneu Adversar Rezultat

2010 Fes Iveta Benesova 4-6, 2-6

2011 Fes Alberta Brianti 4-6, 3-6

2012 Bruxelles Agnieszka Radwanska 5-7, 0-6

2013 Nurnberg Andrea Petkovici 6-3, 6-3

2013 . Hertogenbosch Kirsten Flipkens 6-4, 6-2

2013 Budapesta Yvonne Meusburger 6-3, 6-7, 6-1

2013 New Haven Petra Kvitova 6-2, 6-2

2013 Moscova Samantha Stosur 7-6, 6-2

2013 Sofia Samantha Stosur 2-6, 6-2, 6-2

2014 Doha Angelique Kerber 6-2, 6-3

2014 Madrid Maria Şarapova 6-1, 2-6, 3-6

2014 Roland Garros Maria Şarapova 4-6, 7-6, 4-6

Triumf românesc la junioare

Dacă Halep a pierdut finala de la Roland Garros, în schimb, la turneul rezervat junioarelor, Ioana Ducu şi Ioana Roşca s-au impus în faţa cuplului format din Bellis (SUA) şi Vondrousova (Cehia), scor 6-1, 5-7, 11-9.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite