Tenisul feminin românesc e pe val: Halep a făcut senzaţie la Roland Garros, Dulgheru s-a impus la Marsilia
0Alexandra Dulgheru a câştigat turneul ITF de la Marsilia, după ce a învins-o în finală pe suedeza Johanna Larsson, favorita numărul patru a acestei competiţii, scor 6-3, 7-5.
Dulgheru (locul 133 WTA) a tranşat disputa din finală într-o oră şi 40 de minute contra suedezei Johanna Larsson (locul 99 WTA). Românca a controlat partida, chiar dacă în setul secund jucătoarea nordică a echilibrat balanţa, dar nu a mai reuşit să întoarcă rezultatul de pe tabelă.
S-a terminat 6-3, 7-5 pentru Dulgheru, care câştigă primul turneu, după o pauză de doi ani. Precedentul succes al Alexandrei în tenis datează din 2012, atunci când s-a impus la Cali, în Columbia.
Până în finala de la Marsilia, Dulgheru a trecut, rând pe rând, de Larra Arruabarrena, elveţianca Michel, suedeza Arvidsson şi, în semifinale, de americanca Allie Kiick.