Danemarca – România, incendiar diseară la Mondialul de handbal: Miza unui meci sufocant

0
Publicat:

După un antrenament cu publicul cu Chile (44-19) și un succes neașteptat de clar cu Serbia (37-28), naționala României întâlnește, diseară (ora 21.30, Digi Sport 1, Prima Sport 1), una dintre gazdele Mondialului. Partida ne va arată dacă am învățat handbalul de nivel înalt fără Neagu. 

Eliza Buceschi, MVP-ul meciului cu Serbia. FOTO: Arhiva Adevărul
Eliza Buceschi, MVP-ul meciului cu Serbia. FOTO: Arhiva Adevărul

Semne bune are Mondialul din 2023 pentru naționala României! Chiar dacă e prematur să dăm verdicte, de obicei, până la acest punct al unei astfel de competiții trăiserăm deja o deziluzie. Ceea ce, deocamdată, la Herning (Danemarca) nu s-a întâmplat!

Dacă partida cu Chile a fost irelevantă, adversara fiind mult prea modestă, în schimb, contra Serbiei, tricolorele au câștigat în fața unei echipe incomode care chinuise serios Danemarca în prima zi (nordicele s-au impus pe final, scor 25-21). Mai mult decât atât, de obicei, în astfel de partide, România avea prostul obicei de a ceda pe final, dând cu piciorul la o prestație solidă de până atunci. Duminică însă, fetele au condus cu 19-13 la pauză și, cu excepția unei perioade scurte, în debutul părții secunde, când Serbia s-a apropiat la trei goluri, în rest, Buceschi și colegele ei au defilat spre victorie.

Rezultatul cu Serbia, pe lângă faptul că a impresionat prin prisma jocului, ne-a și asigurat că vom merge în Grupa Principală III cu minimum 2 puncte. Și, în cazul în care vom obține ceva și diseară, în partida cu Danemarca, totalul nostru, înaintea meciurilor din Grupa Principală va fi de 3 puncte (dacă remizăm cu Danemarca) sau de 4 puncte (dacă vom învinge formația daneză). Așadar, nu doar că am început bine Mondialul, peste așteptări, dar avem perspective bune și pentru continuarea întrecerii.

Misiune posibilă: accederea în sferturi

Obiectivul României la acest Mondial e o clasare între primele opt. Care va fi îndeplinit dacă vom avansa în sferturi. Cu un astfel de rezultat, ne-am asigura și prezența la unul din cele trei turnee preolimpice în aprilie 2024. Unde se vor pune la bătaie ultimele șase locuri la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august).

În aceste condiții, dacă vom avansa în Grupa Principală III, cu 3 sau 4 puncte, putem privi cu optimism spre partidele cu Germania, Polonia și Japonia. Mai ales că, deși niște adversare redutabile, ele nu sunt nicidecum niște sperietori.

Eliza Buceschi, handbalistă: Pentru noi era foarte important să mergem cu cel puțin 2 puncte în Grupa Principală. Ne-am liniștit, dar nu o să ne predăm cu Danemarca. Va fi spectacol cu o candidată la titlul mondial.

Cupa Mondială 2023, Danemarca / Norvegia / Suedia

Grupa E, astăzi

Serbia – Chile 19.00

Danemarca – România 21.30, Digi Sport 1, Prima Sport 1

Clasament

1. Danemarca 2 2 0 0 71-32 4

2. România 2 2 0 0 81-47 4

3. Serbia 2 0 0 2 49-62 0

4. Chile 2 0 0 2 30-90 0

Primele trei clasate avansează în Grupele Principale.

Cum arată acum componența Grupei Principale III

1. Danemarca 2p

2. România 2p

3. Germania 2p

4. Polonia 2p

5. Serbia 0p

6. Japonia 0p

Aici, România va juca, pe rând, pe 7 decembrie, 9 decembrie și 11 decembrie. Fetele pregătite de Florentin Pera vor întâlni Germania, Polonia și Japonia, ordinea partidelor urmând a fi stabilită, ulterior. Primele două clasate vor avansa în sferturile Mondialului.

Lotul României

Portari: Ciucă (Rapid), Dumanska (Bistrița), Hosu (Rm Vâlcea)

Extreme stânga: Dincă (Bistrița), Dindiligan (CSM)

Interi stânga: Bazaliu (Bistrița), Neagu (CSM), Pașcan (Craiova), Lixăndroiu (Slatina)

Centri: Buceschi (Rapid), Laslo (Bistrița), Popa (Brăila)

Interi dreapta: Bucur (Buzău), Gogîrlă (Rm Vâlcea)

Extreme dreapta: Badea (Rapid), Seraficeanu (Bistrița)

Pivoți: Balog (Brăila), Ostase (Rapid), Pintea (CSM)

Selecționer: Florentin Pera

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite