Danemarca, fără milă înaintea meciului cu România: Nordicele și-au strivit a doua adversară la Mondiale

0
Publicat:

Selecţionata Danemarcei, viitoarea adversară a României, a realizat scorul de până acum al Campionatului Mondial de handbal feminin, 46-11 cu Chile, în Grupa E.

Jorgensen a marcat cinci goluri pentru Danemarca
Jorgensen a marcat cinci goluri pentru Danemarca

Danemarca şi-a asigurat astfel, alături de altă echipă gazdă, Suedia, prezenţa în grupele principale. Norvegia, deţinătoarea titlului, a câştigat toate cele trei meciuri din prima fază a grupelor, după 33-23 cu Coreea de Sud, în continuare fără a conta pe vedeta sa Nora Mork.

Spania a învins Brazilia şi a câştigat grupa cu trei victorii, esenţial pentru această victorie a ibericelor fiind portarul Darly Zoqby De Paula (SCM Craiova), cu 11 intervenţii.

În etapa de marți, la Mondialul găzduit de Danemarca, Suedia și Norvegia, la Herning, se va juca marele meci din grupa noastră, Danemarca - România (ora 21.30, Digi Sport, Prima Sport). Ambele naționale și-au asigurat deja prezența în Grupa Principală III. Învingătoarea va merge în următoarea fază a competiției cu 4 puncte, iar învinsa cu doar 2.

Rezultatele de duminică:

Grupa A Goeteborg/Suedia)

Senegal - Suedia 18-26

Croaţia - China 39-13

Clasament:

1. Suedia 4 puncte

2. Croaţia 3

3. Senegal 1

4. China 0

Grupa C (Stavanger/Norvegia)

Norvegia - Coreea de Sud 33-23

Groenlanda - Austria 23-43

Clasament:

1. Norvegia 6 puncte

2. Austria 4

3. Coreea de Sud 2

4. Groenlanda 0

Grupa E (Herning/Danemarca)

Chile - Danemarca 11-46

România - Serbia 37-28

Clasament:

1. Danemarca 4 puncte

2. România 4

3. Serbia 0

4. Chile 0

Grupa G (Frederikshavn/Danemarca)

Brazilia - Spania 25-27

Ucraina - Kazahstan 37-24

Clasament:

1. Spania 6 puncte

2. Brazilia 4

3. Ucraina 2

4. Kazahstan 0

Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale, cu punctele acumulate în meciurile directe.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite