Cutremur la FCSB: Charalambous și Pintilii, pe picior de plecare. Becali a reacționat pe loc
0Egalul neașteptat, scor 3-3, obținut de FCSB în deplasarea de la Hermannstadt, a fost urmat de un moment tensionat în culisele vestiarului campioanei României.

Patronul Gigi Becali a dezvăluit că antrenorii Elias Charalambous și Mihai Pintilii au vrut să demisioneze după meci, în speranța că o astfel de mișcare ar putea produce un șoc la echipă.
„Ei au vrut să plece. Și Pintilii, și cu Charalambous. Au spus că: Dom’le, noi vrem să plecăm, poate se face șoc la echipă. Am zis nu”, a declarat Gigi Becali, în direct la Digi Sport.
FCSB, la 5 puncte de play-off
Partida din etapa a 16-a a SuperLigii s-a terminat cu o ploaie de goluri: Chițu (’26, ’54) și Stancu (’87) au punctat pentru sibieni, în timp ce Thiam (’4), Miculescu (’63) și Politic (’90+3) au salvat un punct pentru roș-albaștri.
După acest rezultat, FCSB a coborât pe locul 9, cu doar 20 de puncte, fiind la cinci lungimi de zona de play-off.
”E debandadă la echipă, nu am ce să fac, e debandadă la echipă.Se supără MM sau nu se supără, dar ești președinte, ești acolo, nu se rezolvă treaba asta de atâta timp. Tu știi, ești vinovat. Dacă nu au respect pentru Charalambous și pentru Pintilii, măcar dă-le amenzi.
O să mai angajez pe cineva care să se ocupe de disciplina echipei, nu știu ce să fac, o să inventez eu ceva, o să văd, nu se poate așa ceva, de atâta timp, nu se poate. I-am spus să nu îl mai bage în autocar, să vină singur la echipa națională, să vadă cum este să batjocorești un club întreg.
Și eu sunt vinovat, dar și ei sunt prea prieteni cu MM, nu știu. Ngezana a plecat din cantonament, dă-i măi amendă”, a declarat Mihai Stoica, după partida de duminică, la Prima Sport.























































