Cui îi rămâne averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felix Baumgartner, cel mai cunoscut practicant de sport extrem din lume, a decedat joi, după ce s-a prăbușit în timpul unui zbor cu motoparapanta, cel mai probabil din cauza unei defecțiuni tehnice a aparatului. În România, el a devenit celebru datorită relației cu fosta prezentatoare TV Mihaela Rădulescu și pentru că a fost singurul om care a depășit bariera sunetului cu corpul liber.

Mihaela și Felix s-au împrietenit când ea i-a luat un interviu sportivului. Foto Instagram
Mihaela și Felix s-au împrietenit când ea i-a luat un interviu sportivului. Foto Instagram

Austriacul avea numeroase contracte de sponsorizare, în urma cărora a strâns o avere de circa 250 de milioane de euro. Chiar dacă s-a scris că o parte a bunurilor sale au fost confiscate de fisc, din cauza unor datorii către stat, în presa vieneză nu există astfel de informații. Conform legilor din Austria, țara sa de origine, averea acestuia va fi împărțită în funcție de ordinea legală a moștenitorilor.

Cum el nu era căsătorit și nu avea copii, cel mai probabil bunurile și banii de pe numele său vor fi transmiși către părinții rămași în viață, frați sau alte rude apropiate, cum ar fi fratele său mai mic, Gerard, scrie PRO TV. Împărțirea averii va urma procedurile prevăzute de legea succesorală din Austria, asta în cazul în care Felix Baumgartner nu a aranjat lucrurile din timp, mai ales că era practicant de sporturi extreme, în care oricând se poate întâmpla o nenorocire.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite