CTP, după triumful fetelor noastre de la Madrid: „Tahicardie continuă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are patru jucătoare în sferturile de finală ale turneului de la Madrid, Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cârstea şi Patricia Ţig fiind calificate acolo.

"Tenisul românesc face probabil cel mai bun turneu din istoria lui", a concluzionat Cristian Tudor Popescu într-un editorial pe republica.ro.

CTP despre irina Begu:

Ce uriaşă inimă de luptătoare are Irina!

Meciul cu Christina McHale a fost al treilea de trei seturi în trei zile, fiecare de peste 150 min. Şi a avut în faţă o adversară de fier: parcă am văzut înfruntarea dintre doi cavaleri medievali schimbând lovituri de paloş ţinut cu două mâini.

Majoritatea duelurilor au fost raliuri crâncene de pe fundul terenului, asprimea şi adâncimea mingilor nepermiţând varierea jocului. S-a lovit din răsputeri, cu un singur gând: cine cade prima.

CTP despre Simona Halep

Lupta Simonei cu Timea Bacsinszky a fost spada contra floretei.

Alegerea tactică a Timeei a fost să varieze jocul, ştiind că la raliul tare de pe fund are şansa a doua. Aşa că a pus stopuri, a slaisat şi cu dreapta, şi cu reverul, a ridicat baloane, a aruncat chiar mingi „moarte”, foglia secca, mult mai greu de lovit decât pare la televizor.

CTP despre Sorana Cârstea

Sorana Cârstea contra Laurei Siegemund a fost, aşa cum mă aşteptam, tahicardie continuă. Aproape că nu conta cine e la serviciu, între cele două jucătoare-brici totul era atât de tăios că gemea aerul: break-uri şi rebreak-uri în serie. Laura a încercat s-o destabilizeze pe Sorana cu stopuri, slaisuri lungi, loburi, recuperări incredibile, furişări la fileu. Şi, în destule situaţii, a reuşit, Sorana nefiind foarte familiară cu astfel de execuţii.

Însă Laura, al cărei joc bogat face un mare serviciu tenisului ca spectacol, a pierdut pentru că a vrut să-i ţină piept Soranei în raliurile de pe fund, impunând un regim de viteză care-i depăşeşte posibilităţile fizico-tehnice. A reuşit o grămadă de winnere cu reverul lung de linie à la Simona Halep, i-a mers şi dreapta, dar, la procentaj, mingile scăpate afară au fost mai multe.

Citeşte AICI integral editorialul lui Cristian Tudor Popescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite