Critici la adresa lui Valentin Sinescu. Ioan Niculae: „Mai are de învăţat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Niculae, finanţatorul echipei Astra Giurgiu
Ioan Niculae, finanţatorul echipei Astra Giurgiu

Ioan Niculae a vorbit despre evoluţia antrenorului Valentin Sinescu la Astra Giurgiu, spunând că tehnicianul mai are multe de învăţat.

În ciuda faptului că Astra Giurgiu este ocupanta poziţiei secunde din clasamentul Ligii I şi reprezintă revelaţia campionatului, finanţatorul echipei, Ioan Niculae, a comentat lipsurile antrenorului Valentin Sinescu. Luni seară, Steaua a învins-o pe Astra, după reuşitele lui Cristi Tănase (13) şi Andrei Prepeliţă ('75). 

„Asta este diferenţa între o echipă şi una care s-a vrut artistică. M-au nemulţumit câţiva jucători, dar şi domnul antrenor, care mai are de învăţat. Sinescu nu poate să pună un cal de curse să tragă la căruţă!

Dacă Tembo e un jucător de bandă, nu înţeleg ce caută în spatele vârfurilor. S-a făcut aceeaşi greşeală la trei meciuri şi nu înţeleg de ce domnul antrenor tot repetă această greşeală. Înţeleg că poţi greşi o dată, dar de ce tot repeţi această greşeală? Au fost şi mai mulţi jucători care m-au nemulţumit, dar nu va pleca nimeni de la Astra în pauza de iarnă”, a declarat Ioan Niculae la postul Digi Sport.

Dinu Gheorghe, preşedintele clubului Astra Giurgiu, a criticat şi el echipa, la Sport.ro: „Jucătorii noştri nu sunt obişnuiţi să se bată pentru trofee. La cât de timoraţi erau, ziceai că joacă împotriva Barcelonei”.

Sport

Top articole

Partenerii noștri

image
observatornews.ro

Ultimele știri
Cele mai citite