„Coșmarul lui Fabregas!”. Italienii l-au ridicat în slăvi pe Chivu după 2-0 cu Como. Notele primite de român
Cristi Chivu a primit multe aprecieri din partea presei italiene după ce Inter Milano a învins-o pe Como cu 2-0, în etapa a 11-a din Serie A.

Jurnaliștii italieni au remarcat felul în care românul și-a pregătit echipa și au considerat că acesta a câștigat duelul antrenorilor împotriva lui Cesc Fabregas.
Inter a început foarte bine meciul și a marcat de două ori încă din prima repriză. Francesco Pio Esposito a deschis scorul în minutul 12, iar Marcus Thuram a stabilit avantajul de două goluri în minutul 19. La finalul partidei, mai multe publicații din Italia i-au acordat lui Cristi Chivu note între 7 și 8.
„L-a devorat, pur și simplu, pe Cesc Fabregas!”
Italienii au apreciat în special organizarea echipei, presiunea pusă pe adversari și modul în care antrenorul român a reușit să îl surprindă pe Fabregas prin alegerile făcute.
„L-a devorat, pur și simplu, pe Cesc Fabregas, câștigând categoric duelul tactic de la distanță. Interul său a ținut frâiele partidei de la început până la sfârșit, iar acest lucru nu era deloc garantat împotriva unei echipe Como aflate într-o formă extraordinară!”, au scris italienii de la Tuttomercatoweb, care l-au notat pe Chivu cu 7.
„I-a anihilat pe Como, pe Fabregas și toate poveștile construite în jurul lor. Un meci dominat, cu un ritm controlat și impus de Inter. Como nu a fost niciodată periculoasă, a obținut primul corner cu 15 minute înainte de final și a avut o jumătate de ocazie după minutul 80. O echipă agresivă, concentrată, conectată la meci din primul până în ultimul minut!”, au remarcat jurnaliștii de la FCInter1908.it, care i-au acordat lui Chivu cel mai mare calificativ, 8.
„Încă o dată, este coșmarul lui Fabregas!”
„Interul său uită derby-ul nereușit cu AC Milan și reacționează excelent și în Serie A, după victoria frumoasă de la Rotterdam. L-a anihilat pe Fabregas în prima repriză, cu un pressing feroce și contraatacuri devastatoare, chiar dacă echipa Como văzută pe San Siro a fost departe de formația admirată până acum în campionat și în Liga Campionilor. Se confirmă că este kryptonita antrenorului spaniol!”, au scris cei de la Calciomercato, care l-au notat pe antrenorul român cu 7.
„Încă o dată, este coșmarul lui Fabregas, învins de patru ori, plus un egal, în cele cinci confruntări din sezonul trecut și din acesta. Locul al doilea a fost recucerit, iar Inter a recuperat două puncte față de Lazio în clasament!”, au transmis și cei de la Leggo.it, care l-au notat pe Chivu tot cu 7.




















































