Concluzia? Suntem de râsul lumii. O analiză a campaniei pentru Mondiale scoate la iveală o situaţie catastrofală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O imagine inexplicabilă cu Nicoliţă, din timpul meciului cu Grecia, în care nu e clar ce l-a entuziasmat atât de tare pe fostul stelist. FOTO: Mediafax
O imagine inexplicabilă cu Nicoliţă, din timpul meciului cu Grecia, în care nu e clar ce l-a entuziasmat atât de tare pe fostul stelist. FOTO: Mediafax

Dincolo de problema selecţionerului, avem una şi mai gravă pentru Euro 2016. Pe scurt: am ratat turneul final din Brazilia şi, odată cu această contraperformanţă, vom rămâne şi fără mulţi dintre cei care au bifat minute în partidele din ultimele 14 luni.

De obicei, orice campanie de calificare, chiar şi una la capătul căreia se ratează accederea la turneul final, are şi nişte plusuri. Din păcate, pentru România preliminariile Mondialului din 2014 fac excepţie de la această regulă. Întinsă pe durata a 14 luni – primul meci a fost la 7 septembrie 2012 cu Estonia, în deplasare – această campanie n-a lăsat nimic bun în urma ei.

Singurul „câştig“ ar putea fi o eventuală despărţire de Victor Piţurcă, un selecţioner care are meritul incontestabil de a fi obţinut două din cele trei calificări din ultimii 15 ani, însă care, în acest moment, nu mai are ce oferi naţionalei. Mai mult, din cauza faptului că e detestat de public, atrage şi o atmosferă negativă în jurul echipei. 

Dincolo de problema selecţionerului, „Adevărul“ a făcut o analiză a preliminariilor pentru CM 2014, iar concluzia e alarmantă: n-am obţinut calificarea, vom pierde şi mulţi fotbalişti de bază din cauza vârstei şi sunt semne că nu-i vom putea înlocui uşor, fiindcă nu vine nimic din urmă.

Toate posturile vor fi afectate

Victor Piţurcă a folosit 29 de fotbalişti în cele 12 partide de calificare pentru Mondialul brazilian. 11 dintre cei care au bifat minute în preliminariile încheiate marţi seară nu mai au ce căuta la lot şi în campania pentru Euro 2016. 

Lobonţ (35 de ani) – E rezervă de câţiva ani la AS Roma şi, foarte probabil, partida-tur cu Grecia a fost ultima pentru el la prima reprezentativă, în condiţiile în care Tătăruşanu, Pantilimon şi Lung jr au avantajul vârstei şi sunt şi titulari la cluburile lor.

Goian (32 de ani) – E din ce în ce mai lent şi greoi, va avea 34 de ani la Euro 2016 şi, aproape sigur, va fi înlocuit de Gardoş în următoarele preliminarii.

Tamaş (30 de ani) – Alcoolul l-a scos din circuitul fotbalului de performanţă.

Raţ (32 de ani) – La fel ca şi Goian, e în scădere, vârsta îl dezavantajează şi Latovlevici îl poate înlocui cu succes.   

Şt. Radu (27 de ani) – S-a retras de la naţională.

Lazăr (32 de ani) – A fost eliminat în turul cu grecii şi îi va fi aproape imposibil să joace fie în faţa lui Bourceanu, fie în locul lui Pintilii, amândoi mai tineri decât el.

Cociş (30 de ani) – A arătat în turul cu Grecia că n-are ce căuta la naţională şi nici vârsta nu-l ajută.

Hoban (30 de ani) – Poate fi cel mult o soluţie de rezervă pentru cuplul Bourceanu – Pintilii.

M. Niculae (32 de ani) – A fost invizibil în minutele pe care le-a prins cu Grecia, joacă la Hoverla, locul 13 din 15 în Ucraina, şi are şi dezavantajul vârstei faţă de contracandidaţii săi pe post.

Bucur (33 de ani) – În aceeaşi situaţie cu Niculae, doar că e şi mai în vârstă.

Mutu (34 de ani) – A rămas doar cu gura mare şi nu joacă nici la Ajaccio, o echipă mică din Franţa.

Ce vine din urma?

Din păcate, mai nimic. Jucătorii mai bine cotaţi, care n-au fost implicaţi în campania pentru CM 2014, dar care ar putea fi incluşi în cea pentru Euro 2016 sunt, în mare, oameni defensivi, şi nicidecum nişte fotbalişti care să decidă soarta unui meci.

Papp (24 de ani) – Joacă la Chievo, ultima clasată din Serie A, însă măcar e folosit des. Piţurcă l-a trecut pe linie moartă de când fostul fotbalist al Vasluiului a spus că el nu vrea să joace fundaş dreapta la naţională, ci doar pe postul său, cel de stoper.

Nica (20 de ani) – Ar fi o soluţie pentru înlocuirea lui Măţel ca fundaş dreapta, însă a bifat doar 49 de minute la Atalanta în 12 etape! Şi a luat şi un „roşu“, deşi a jucat doar două partide în Serie A.

Nistor (25 de ani) – Jucător de bază la Pandurii, o rezervă la Evian. A strâns 78 de minute în campionatul Franţei după 13 runde.

Ioniţă II (18 ani) – Play-maker, e lăudat de toată lumea, dorit de multe cluburi din Liga I, însă, deocamdată, are 11 meciuri şi cinci goluri la Rapid, în „B“.

Alexe (23 de ani) – A strâns doar 162 de minute în Serie A, deşi nu joacă la vreo mare echipă, ci la Sassuolo. N-a marcat niciun gol.

Alibec (22 de ani) – Legitimat la Bologna, dar inexistent în realitate. N-a fost folosit nici măcar un minut în 12 etape în Serie A.

România în preliminariile pentru Euro 2016

Tătăruşanu – Măţel, Chiricheş, Gardoş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Torje, Maxim, Grozav – Marica

Luăm străini?

În criză de soluţii, naţionala ar putea recurge la naturalizarea unor fotbalişti străini care au jucat sau care încă joacă în Liga I. Brazilianul Eric (Gaz Metan) şi nigerianul Fatai (Club Brugge) şi-au arătat deja disponibilitatea de a evolua sub tricolor, iar ultimul chiar a demarat formalităţile pentru a obţine cetăţenia română.

CITEŞTE ŞI

*După Mitroglou, pe „Arena Naţională“ vine Messi: ce urmează pentru naţională după ratarea calificării la Mondiale

Campaniile din 1998 până acum

Preliminarii Rezultat Selecţioner

CM 1998 Calificare Iordănescu

Euro 2000 Calificare Piţurcă

CM 2002 Necalificare Hagi

Euro 2004 Necalificare Iordănescu

CM 2006 Necalificare Iordănescu şi Piţurcă

Euro 2008 Calificare Piţurcă

CM 2010 Necalificare Piţurcă şi Lucescu jr

Euro 2012 Necalificare Lucescu jr şi Piţurcă

CM 2014 Necalificare Piţurcă

Jucătorii folosiţi în preliminariile CM 2014

*Lobonţ (35 de ani)

*Goian (32 de ani)

*Raţ (32 de ani)

*Măţel (24 de ani)

*Chiricheş (24 de ani)

*Lazăr (32 de ani)

*Torje (24 de ani)

*Tănase (26 de ani)

*Bourceanu (28 de ani)

*Marica (28 de ani)

*Grozav (23 de ani)

*Pintilii (29 de ani)

*M. Niculae (32 de ani)

*Găman (24 de ani)

*Maxim (23 de ani)

*Adi Popa (25 de ani)

*Pantilimon (26 de ani)

*Tătăruşanu (27 de ani)

*Rusescu (25 de ani)

*Tamaş (30 de ani)

*Cociş (30 de ani)

*Chipiciu (24 de ani)

*Mutu (34 de ani)

*Ştefan Radu (27 de ani)

*Gardoş (25 de ani)

*Hoban (30 de ani)

*G. Bucur (33 de ani)

*Latovlevici (27 de ani)

*Keşeru (26 de ani)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite