CFR și Craiova lui Rotaru, decizii majore: și-au ales noii antrenori după un sezon ratat

0
Publicat:

După 9 ani de așteptare, FCSB a „ucis“ acest campionat, iar câștigarea titlului e deja o formalitate care se poate îndeplini după etapa a 6-a din play-off. Așadar, cu locul 1 adjudecat în mare măsură de formația din Berceni, rivalele bucureștenilor își ling acum „rănile“. Mai ales că la triumful FCSB-ului a contribuit și faptul că am avut o Superligă și mai slabă decât de obicei, în care, cu excepția formației patronate de Gigi Becali, restul pretendentelor la titlu s-au tot împiedicat.

Dan Petrescu. FOTO: Sportpictures.eu
Dan Petrescu. FOTO: Sportpictures.eu

În acest context, atât CFR Cluj, cât și Universitatea Craiova se pregătesc deja pentru stagiunea 2024-2025. Și tocmai au bătut palma cu noii lor antrenori. Potrivit gsp.ro, gruparea condusă de Mihai Rotaru va fi pregătită de Costel Gâlcă (52 de ani). Acesta revine pe bancă, după despărțirea de Radomiak Radom din Polonia în noiembrie 2023. Gâlcă a cucerit trei trofee, ca antrenor, cu Steaua: titlul, Cupa României și Cupa Ligii, toate în 2014-2015.

Dan Petrescu (56 de ani), pus pe liber de curând de Jeonbuk (Coreea de Sud), echipa pe care a lăsat-o pe ultimul loc în K-League, se întoarce și el în Superliga noastră. La CFR Cluj, unde a mai fost pe bancă în trei mandate (2017-2018, 2019-2020, 2021-2023). Bilanțul lui „Super Dan“ în Gruia include patru titluri (2017-2018, 2018-2019, 2019-2020 și 2021-2022). În plus Petrescu a avut și câteva stagiuni reușite cu clujeni în competițiile europene. Revenirea lui „Super Dan“ la Cluj a fost confirmată de patronul Neluțu Varga, în cadrul Fanatik Superliga.

Ce a declarat Varga, patronul celor de la CFR Cluj?

*Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin, ne leagă și o relație specială, de respect și de prietenie. Dan Petrescu a semnat deja un contract pe trei ani cu CFR Cluj, dar începând din vară. Vrea să se mai odihnească. În perioada aceasta nu a dorit să preia echipa.

*Acum vrem să creionăm o strategie care să ne ajute să fim campioni în sezonul viitor. Suntem foarte, foarte fericiți că «antrenorul titlu» s-a întors acasă, adică aici, la Cluj, și suntem siguri că o să avem aceleași performanțe pe care le-am avut întotdeauna cu acest tehnician formidabil. Da, pot să vă confirm oficial, Dan Petrescu este la CFR Cluj din vară.

Play-off, etapa a 4-a

Vineri

Universitatea Craiova – Farul 1-2

Duminică

CFR Cluj – FCSB 0-1

Astăzi

Rapid – Sepsi 20.30

Clasament

1. FCSB 44 de puncte

2. CFR Cluj 31p*

3. Universitatea Craiova 31p*

4. Farul Constanța 29p*

5. Rapid 28p*

6. Sepsi 24p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League. Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Play-out, etapa a 4-a

Vineri

UTA – Hermannstadt 1-3

Sâmbătă

Voluntari – Oțelul Galați 1-1

Universitatea Cluj – Petrolul 1-2

Duminică

Botoșani – FC U Craiova 4-1

Dinamo – Poli Iași 1-0

Clasament

1. Hermannstadt 27p

2. Oțelul 27p

3. UTA 27 de puncte

4. U Cluj 26p

5. Petrolul 25p*

6. Voluntari 21p

7. Dinamo 19p*

8. Poli Iași 18p*

9. Botoșani 17p

10. FCU Craiova 17p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League. Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite