CE de atletism/Bianca Răzor şi Adrian Vasile au ratat calificarea în fazele superioare

0
0

Atleta Bianca Răzor a ratat, vineri, calificarea în semifinalele probei de 400 de metri, la Campionatele Europene de sală, de la Paris, cu timpul de 55.08 secunde.

Bianca Răzor a alergat în seria a treia a calificărilor, încheind distanţa de 400 de metri, cu timpul de 55.08 secunde, cu care a ocupat locul cinci şi locul 15 în clasamentul general, ratând calificarea în semifinalele probei, care vor avea loc în cadrul reuniunii atletice de după-amiază.

Adrian Vasile a ratat şi el calificarea în finala probei de săritură în lungime, după ce s-a clasat pe locul 13, în seria A.
Adrian Vasile a debutat în calificări în seria A, cu o săritură de 7.19 metri, care i-a adus doar locul 11. Sportivul român a ratat următoarele două încercări şi a încheiat grupa A pe locul 13, ratând calificarea în finală.

Cea mai bună perfromanţă a grupei A a fost obţinută de danezul Morten Jensen, cu 7.96 metri.

În finală se vor califica direct sportivii care ating baremul de 8.05 metri sau cele mai bune opt performanţe sub baremul impus, din cele două grupe.

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite