Ce a transmis Emmanuel Macron după ce PSG și-a apărat trofeul Ligii Campionilor. Președintele Franței nu a stat pe gânduri
0Succesul obținut de PSG în finala Ligii Campionilor a stârnit reacții puternice în Franța, inclusiv la cel mai înalt nivel. După ce echipa lui Luis Enrique și-a păstrat coroana europeană pentru al doilea sezon consecutiv, președintele Emmanuel Macron a transmis un mesaj de felicitare și apreciere pentru performanța campioanei Franței.

Parizienii au intrat într-un club select al fotbalului european, devenind doar a noua echipă din istorie care reușește să câștige trofeul suprem două sezoane la rând. O asemenea performanță nu mai fusese realizată din perioada de dominație a lui Real Madrid, care a triumfat în edițiile 2017 și 2018.
Noua reușită, motiv de mândrie națională
Șeful statului francez și-a exprimat entuziasmul printr-un mesaj publicat pe platforma X, subliniind importanța acestui succes pentru imaginea fotbalului francez.
„O nouă stea strălucește deasupra Parisului! Bravo PSG-ului, care a făcut întreaga Europă să viseze. Franța este mândră!”, a scris șeful statului francez.

Arsenal, statistici grozave
Deși a pierdut trofeul după loviturile de departajare, Arsenal a încheiat această ediție a Ligii Campionilor fără nicio înfrângere în timpul regulamentar sau al prelungirilor.
Explicația este simplă: în statisticile oficiale, rezultatul finalei este considerat cel de la sfârșitul celor 120 de minute de joc, nu cel de după penalty-uri. Cum partida s-a terminat 1-1 după prelungiri, Arsenal a rămas neînvinsă în competiție.
Astfel, echipa antrenată de Mikel Arteta a înregistrat în acest sezon 11 victorii și 4 egaluri în cele 15 meciuri disputate în Liga Campionilor.
Un alt aspect remarcabil este defensiva londonezilor. Arsenal a primit doar șapte goluri pe parcursul întregii competiții. Patru dintre acestea au fost încasate în faza principală a competiției, câte unul în optimile de finală cu Bayer Leverkusen, în semifinala cu Atletico Madrid și în finala împotriva lui PSG.
Chiar dacă nu a reușit să cucerească trofeul, Arsenal poate privi cu satisfacție la parcursul european din acest sezon, unul dintre cele mai solide din istoria recentă a clubului.























































