Cazul Mbappe aruncă PSG în aer: „L'Equipe“, informații incendiare din interiorul clubului

0
Publicat:

Kylian Mbappe a anunţat actualul său club, Paris Saint-Germain, că nu va activa clauza care îi permite prelungirea contractului său cu un an suplimentar, până în 2025, a indicat o sursă bine informată, citată de AFP.

Mbappe jpg

Mbappe şi-a făcut cunoscută decizia luni, printr-un email transmis clubului parizian, a precizat sursa respectivă, apropiată de negocierile dintre cele două părţi, confirmând o informaţie difuzată, anterior, de cotidianul L'Equipe.

Data limită până la care atacantul francez poate face alegerea sa este 31 iulie 2023. PSG nu doreşte ca Mbappe să plece ca jucător liber în 2024, ceea ce deschide calea unui transfer al căpitanului Les Bleus în această vară, în cazul unui eşec al negocierilor, până la 31 iulie, conform aceleiaşi surse.

În cazul unei plecări, clubul din capitala Franţei va rămâne fără cel mai important jucător ofensiv din lotul său, la câteva săptămâni după despărţirea de argentinianul Lionel Messi, care îşi va continua cariera în SUA, la Inter Miami. Viitorul celuilalt star din atacul lui PSG, brazilianul Neymar, stă, de asemenea, sub semnul întrebării.

Real Madrid stă la pândă

Kylian Mbappe lăsase deja să se înţeleagă că ar putea pleca în 2024 de la PSG, cu ocazia ceremoniei trofeelor UNFP, pe 28 mai, când a fost desemnat pentru al 4-lea an consecutiv cel mai bun fotbalist din Ligue 1.

Presa spaniolă anunţă că Real Madrid, club cu care Mbappe a fost foarte aproape să semneze în urmă cu un an, înainte de a decide să rămână la PSG, aşteaptă ca francezul să facă acum primul pas în vederea unui eventual transfer pe Santiago Bernabeu în această vară.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite