Camelia Voinea, suspendată din activitate: anunț ferm al FRG în urma acuzațiilor grave aduse la adresa antrenoarei de gimnastică
0Federația Română de Gimnastică a decis suspendarea provizorie din toate activitățile care țin de federație a Cameliei Voinea, până la clarificarea situației.

Oficialii FRG au explicat că acuzațiile apărute sunt suficient de serioase încât să fie analizate de instituțiile abilitate ale statului. Din acest motiv, cazul a fost trimis mai departe către autoritățile competente. Până la finalizarea verificărilor, federația a decis să oprească și ancheta disciplinară internă.
În noiembrie 2025, în spațiul public au apărut imagini cu Camelia Voinea, surprinsă în timp ce îi vorbea agresiv fiicei sale, Sabrina Voinea.
„FRG a aprobat suspendarea procedurii disciplinare!”
Cazul a atras și mai multă atenție după ce Denisa Golgotă a declarat că, în perioada petrecută la lotul național, ar fi trecut prin episoade de presiune și abuz atât verbal, cât și fizic.
„Federaţia Română de Gimnastică apreciază că performanţa sportivă trebuie susţinută de un mediu bazat pe respect, echilibru, responsabilitate şi protejarea sportivilor. În cadrul procedurii disciplinare aflate în desfăşurare în cazul doamnei Camelia Voinea, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare şi a concluzionat că aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă şi specializată din partea autorităţilor competente ale statului.
Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituţiilor abilitate şi suspendarea procedurii disciplinare până la soluţionarea cercetării.
Totodată, în cadrul măsurilor administrative provizorii dispuse pe durata procedurilor de analiză şi cercetare, a fost decisă suspendarea temporară a doamnei Camelia Voinea de la toate activităţile desfăşurate sub egida Federaţiei Române de Gimnastică!”, se arată în comunicatul federaţiei.
„Este important să existe şi o reflecţie serioasă asupra practicilor!”
Federația a transmis că respectă prezumția de nevinovăție și că nu va trage concluzii înainte ca ancheta și procedurile judiciare să fie încheiate.
„Considerăm că astfel de situaţii trebuie abordate cu responsabilitate şi echilibru, fără concluzii publice pripite, dar şi fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranţa şi bunăstarea sportivilor.
Dincolo de analiza unor eventuale responsabilităţi individuale, este important să existe şi o reflecţie serioasă asupra mecanismelor şi practicilor care, în timp, pot deveni vulnerabilităţi ale sistemului sportiv. Este necesară consolidarea mecanismelor de conştientizare, prevenţie, protecţie şi intervenţie, în acord cu standardele internaţionale privind safeguarding-ul în sport.
Sportul de performanţă nu poate funcţiona într-un climat bazat pe frică, umilinţă sau presiune dusă dincolo de limite. Performanţa înseamnă disciplină şi exigenţă, dar şi respect, responsabilitate şi grijă faţă de oameni.
Federaţia Română de Gimnastică recomandă ca acest moment să fie tratat cu maturitate şi obiectivitate, putând reprezenta un pas important către consolidarea unor standarde moderne în gimnastica românească, atât în ceea ce priveşte performanţa, cât şi etica, cultura organizaţională şi protecţia sportivilor!”, concluzionează FRG.























































