Bucureștiul se mândrește cu Muzeul Fotbalului: Ce poți vedea acolo
0Îți aduci aminte de marele meci al fotbalului românesc din ‘86? Finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla cu Steaua și Barcelona? Sau ai auzit de el măcar, dacă ești mai tânăr? Cel mai probabil da. Acum, fie că ești microbist înfocat sau doar te uiți la meciuri alături de prieteni mai pasionați, nu ai cum să n-ai o legătură cu fotbalul. Citește mai departe și vezi ce povești poți să descoperi vizitând Muzeul Fotbalului din București, direct de la Bogdan Popescu, unul dintre fondatorii proiectului.

Fotbalul aduce oameni împreună
Ideea de a deschide un muzeu al fotbalului în România a apărut după ce fondatorii lui au vizitat mai multe astfel de muzee în afara țării, dar și din pasiunea pe care o au pentru cel mai iubit sport din lume. După documentare la fața locului, după ce au vorbit cu o serie de experți din zona sportului, Bogdan Popescu și Robert Redeleanu s-au hotărât să investească 1,6 milioane de euro în renovarea unei clădiri de patrimoniu din centrul istoric al Bucureștiului, veche de peste o sută de ani.
„Am adus adus această clădire la zi prin crearea unor experiențe multimedia în jurul acestui minunat sport. Muzeul nu doar conservă patrimoniul fotbalului românesc și internațional, dar face asta aducând oameni împreună, atât pe pasionații de fotbal, cât și pe cei care acum descoperă că le place fotbalul. Ca la meci, muzeul aduce oameni laolaltă. Ne vizitează des familii care vor să le povestească copiilor despre istoria fotbalului, vin oameni curioși care vor să afle de ce fotbalul merită un muzeu, adolescenți care vor să interacționeze cu tot ce oferă muzeul, foarte mulți turiști străini”, spune Bogdan Popescu, fondator Muzeul Fotbalului de pe Gabroveni 24.

Exponate speciale
Muzeul Fotbalului din București este primul muzeu de fotbal din Europa de Est, fiind unicul pe o rază de niște mii de kilometri.
Zona expozițională principală este formată din colecții permanente, la care se adaugă și exponate speciale, cum sunt acum și mănușile cu care Helmuth Duckadam a apărat penalty-urile în finala de la Sevilla din ‘86.
„Avem permanent colecții românești, dar și internaționale. Vizitatorii pot interacționa cu o colecție notabilă de articole de valoare din lumea fotbalului. Există și o zonă interactivă cu multiple instalații digitale, de exemplu o minge de fotbal interactivă cu diametrul de 2m, realizată la comandă. La ultimul etaj al clădirii există și o zonă pentru evenimente private”, aflăm de la Bogdan Popescu.
Mai mult decât fotbal
Vizitând muzeul poți afla o grămadă de lucruri legate atât de fotbal, cât și de contextul social care a influențat sportul, cum ar fi tricoul purtat de dublul câștigător al Balonului de Aur, Ronaldo, în amicalul Brazilia - Haiti din 2004. Meciul a fost numit „Meciul Păcii” (imediat după încheierea războiului din Haiti). Tricoul are autografele tuturor componenților naționalei Braziliei. Atunci, pentru o zi, războiul s-a oprit pentru acest meci.
Fondatorul ne spune că „Barcelona era atât de sigură că o să câștige finala din 1986 a Cupei Campionilor, încât a produs un set limitat de produse pe care scrie FC BARCELONA CAMPEON, set rar pe care noi îl avem expus la muzeu”.
Activități pentru copii
Bogdan dezvăluie detalii și despre camerele interactive ale muzeului de pe Gabroveni 24, preferate de familiile cu copii: „În camera interactivă vorbim despre zeci de ani de jocuri dezvoltate în jurul fotbalului, până la cele mai actuale. Copiii și părinții se distrează împreună, mai mult, în camera dedicată practicii poți să tragi la poartă și să-ți testezi tehnica sau viteza șutului. E camera preferată a copiilor! Vrem ca aceștia să se bucure și mai mult de activitățile din muzeu, motiv pentru care pentru vacanța de vară am redus prețul biletelor”.
Experiențe de suflet
În camera experiențelor, chiar ți se face pielea de găină!
Urale din galerii și imnuri ale echipelor de fotbal din toată lumea sunt redate aici într-o sală plină de ecrane. Bogdan Popescu este de părere că „vizitatorii vor avea un sentiment care se poate compara doar cu cel pe care l-ar avea la primul meci văzut pe stadion”.