Bătălia titanilor: D'Haene – Kilian, duel teribil pe 170 de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

François D'Haene a câştigat autoritar al treilea său trofeu la Ultra Trail du Mont Blanc, egalându-l astfel la numărul total de victorii pe catalanul Kilian Jornet, omul care deţine cel mai rapid timp de escaladare al Everestului.

La anul, şi-au propus să se fugărească din nou, să vadă care e cel mai bun.

La finalul a 167 de kilometri, pe un traseu care a trecut prin ceaţă, frig, ninsoare, ploaie, căldură şi soare, doi atleţi au trecut linia de finiş a Ultra Trail du Mont Blanc, la distanţă nu foarte îndepărtată, cei doi bătându-se atât între ei cât şi cu condiţiile atmosferice pe parcursul aproape întregii curse. 

François D'Haene (19 ore, 1 minut, 32 de secunde) s-a impus în faţa triplului câştigător al UTMB, Kilian Jornet (19 ore, 16 minute, 38 de secunde), şi l-a egalat la trofee. Cei doi ultramaratonişti şi-au promis să se întâlnească şi la anul să stabilească care este ”cel mai mare şi mai tare”. 

”François D'Haene, o facem? De ce nu, tu ai trei victorii, eu am trei, cred că ar trebui să stabilim la anul ce şi cum, ca să nu mai fim la egalitate”, a spus, glumind, la finalul cursei Kilian Jornet. ”De ce nu!”, i-a răspuns, zâmbind, francezul.

François D'Haene a nuanţat puţin declaraţia a doua zi, spunând că nu e sută la sută sigur că va mai veni şi la anul, dar mai mult pentru a crea puţin suspans asupra ediţiei viitoare a UTMB, cea de a-16 a. 

”Nu e aşa uşor să participi la astfel de competiţii, cu asemenea încărcătură, an după an, necesită multă pregătire să fii la un asemenea nivel ridicat. Mai mă gândesc”, a declarat francezul. ”Am suferit mult, nu ai cum să nu suferi într-o asemenea cursă, dar la final rămâne doar ce a fost frumos. Am dat ce am avut mai bun tot timpul, chiar şi la final, când ştiam că am luat avans, am rămas concentrat. Au fost foarte mulţi suporteri pe traseu, unii au stat în condiţii urâte, şi asta m-a ajutat foarte mult, şi nu cred că numai pe mine”, a adăugat François D'Haene, el la rândul lui fiind noaptea pe traseul TDS, cursa de 119 km care se desfăşoară înaintea UTMB, fiind un suporter împătimit pentru participanţii de acolo.

Linia de start de la UTMB, a fost plină cu vedete ale ultramaratonului mondial, fapt ce a dus şi la un rezultat foarte bun chiar dacă traseul a fost scurtat cu aproximativ 3-4 kilometri. François D'Haene, Xavier Thévenard şi Jim Walmsley au impus încă de la început un ritm infernal, la care cu greu a răspuns Kilian Jornet, care i-a ajuns însă după 20 de kilometri. 

După Col du Bonhomme (km 43), Xavier Thévenard, şi el câştigător de două ori a acestei curse, a început să alerge mai încet, în timp ce americanul a prins viteză, la Courmayeur, în Italia, în jurul orei 2.30, pe frig, avea deja cinci minute în faţa celor doi rămaşi alături de el în cursă.

La Col Gran Ferret, la kilometrul 102, acolo unde vântul bătea cu o viteză de uragan, ceaţa o tăiai cu cuţitul, iar frigul parcă îţi crăpa oasele, au ajuns împreună însă François D'Haene şi Kilian Jornet, Walmsley fiind nevoit să ia pauze lungi din cauza frigului şi a mai multor bătături. 

”În şa, eram îngheţat, picioarele îmi erau amorţite, nu putea să vezi mai nimic din cauza ceţii şi a întunericului, acolo lucrurile au fost complicate. Dar această cursă a fost mai mult o bătălie cu noi înşine decât cu ceilalţi”, a povestit câştigătorul la final. 

”A fost o cursă dificilă care a început foarte tare. Am fost mai mereu în urmă, dar în Champex am început să mă simt mai bine şi am încercat să-l prind pe François. Nu am avut însă suficient de multă forţă. A făcut o cursă incredibilă!”, a adăugat Kilian Jornet.

Americanul care a dus cursă foarte tare în prima jumătate a ei, Jim Walmsley, a terminat până la urmă pe locul 5, după ce a fost depăşit pe parcurs de Tim Tollefson şi de Xavier Thévenard, sportivii care au avut un final de cursă foarte rapid.

La fete, spaniola care anul trecut a luat o pauză din cauza unor probleme de sănătate, Nuria Picas (25.46.43), a fost câştigătoarea din acest an, chiar dacă pe final s-a zbătut să-şi menţină poziţia, elveţianca de pe locul doi, Andrea Huser (25.49.18), apropiindu-se foarte mult, la finiş terminând la mai puţin de 3 minute distanţă. Pe 3, a sosit Christelle Bard (26.39.03). ”Pentru mine e un vis! Am tras foarte tare, în ultimii 10 kilometri am suferit foarte mult, a fost foarte dificil, dar numai aşa se împlinesc visurile”, a spus Picas.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite