Baschet 3x3, spectacol la Veranda Mall: Cehia şi Lituania au dominat Liga Naţiunilor de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baschet

Şase echipe naţionale, trei zile de competiţie şi o miză mare: calificarea la finala mondială a Ligii Naţiunilor. Cehia la masculin şi Lituania la feminin au fost echipele care au dominat FIBA 3x3 Nations League – Conferinţa U21, Europa de Est, organizat pe esplanada Veranda Mall şi co-finanţat de către Primăria Sectorului 2 Bucureşti. Evenimentul s-a disputat de vineri până duminică.

Lidere în clasamentele generale după etapa de luna trecută de la Kaunas, Lituania, echipele Cehiei şi Lituaniei şi-au menţinut avantajul şi în urma turneului de la Bucureşti şi au reuşit să obţină biletele pentru marea finală, care în acest an va avea loc tot în România, la Constanţa, între 14 şi 16 septembrie. 

Cehul Martin Svoboda a fost de neoprit şi şi-a condus echipa către opt victorii în cele nouă partide disputate la Bucureşti. Svoboda a fost principalul marcator al turneului şi a fost premiat cu un ceas Tissot, cronometrorul oficial al competiţiei. 

La feminin, premiul de cea mai bună marcatoare i-a revenit lituaniencei Brigita Sinickaitė. Balticele au cedat o singură dată în cele trei zile la Bucureşti, în faţa Cehiei. 

Baschet

Liga Naţiunilor este o competiţie de dezvoltare a viitoarelor staruri de la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale în care anul acesta s-au înscris un număr record de 57 de ţări, ale căror echipe au fost distribuite în 11 conferinţe pe întreg cuprinsul globului. 

Naţionalele de U21 ale României au încheiat evenimentul de la Bucureşti fără nicio victorie. România este calificată la finala de la Constanţa cu ambele naţionale de sub 23 de ani. 

Promovarea sportului în aer liber şi a activităţilor fizice în mediul urban este una dintre principalele caracteristici ale baschetului 3x3, disciplină olimpică începând cu ediţia Tokyo 2020. 

Evenimentul de la Bucureşti a atras aproape 1000 de spectatori în cele trei zile de competiţiei pe terenul amenajat pe esplanada Veranda Mall, iar cei prezenţi au putut participa la concursuri specifice baschetului. 

Baschet

Turneul a fost deschis în mod oficial în prima zi a competiţiei de către Carmen Tocală, preşedintele Federaţiei Române de Baschet şi membru în FIBA Central Board care i-a înmânat mingea oficială de baschet 3x3 şi maioul competiţiei primarului Sectorului 2, Radu Nicolae Mihaiu. La ceremonie au mai participat Alexandra Elena Chirilă, viceprimar al Sectorului 2 şi Maria Crăciun, center manager Veranda Mall. 
 

Etapa de la Bucureşti a Ligii Naţiunilor a fost transmisă în direct la nivel global prin intermediul canalului de YouTube al Federaţiei Internaţionale de Baschet şi a avut peste 25.000 de urmăritori. 

Baschet

Proiectul FIBA 3x3 Nations League Triple Stop – conferinta U21 Europa de Est a fost organizat de către ACS Sport Promotion sub marca Sport Arena Streetball şi co-finanţat de către Primăria Sectorului 2 Bucureşti. Partenerii evenimentului au fost: Veranda Mall, Nike, Tissot, Horizon, Decathlon, Kiss FM şi Federaţia Română de Baschet. Partener global al evenimentelor FIBA 3x3 Nations League este Wilson.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite