ATLETISM CM 2009: Cursă nebună la 10.000 m feminin, decisă la sprint
0
Finala probei de 10.000 de metri feminin din cadrul Campionatelor Mondiale de Atletism de la Berlin, a fost decisă la doar o zecime de secundă după o cursă fabuloasă reuşită de Linet Chepkwemoi Masai din Kenya, care a reuşit să doboare supremaţia etiopiencelor în această probă, după ce dubla campioană olimpică la 5000 şi 10.000 de metri şi multiplă campioană mondială Tirunesh Dibaba se retrăsese din concurs din cauza unei ac
Linet Masai a reuşit o tactică perfectă, venind din pluton în ultimele trei tururi şi accelerând ritmul destul de încet al cursei de până atunci. Pe ultimii metri, la sprint ea a reuşit să le sufoce pe principalele sale adversare din această cursă, ambele din Etiopia: Meselech Melkamu şi Wude Ayalew, care au sosit în această ordine pe locurile doi şi trei. Cvadrupla campioană mondială Meseret Defar, tot din Etiopia, a încheiat în afara podiumului.
Masai (numele tribului din care face parte Linet) a câştigat cu timpul de 30'51'24/100. Melkamu a sosit în 30'51'34/100 în timp ce Wude Ayalew, care a condus până pe grătarul de la sosire, a fost înregistrată în 30'51'95/100
"Era îngrijorată că ea nu va fi niciodată mireasă ci doar domnişoară de onoare. Ei bine iată, acum e mireasă", a punctat managerul atletei din Kenya, Ricky Simms. "Înainte de ultima sută de metri am simţit că am destule resurse să forţez şi am decis să accelerez la maximum. Mă bucur că am fost îndeajuns de puternică pentru a obţine victoria" a declarat Linet la finalul cursei.
Linet Chepkwemoi Barasa Masai are 19 ani şi anul trecut a obţinut locul patru în proba de 10.000 de metri de la Jocurile Olimpice de la Beijing. Ambii săi fraţi sunt atleţi, cel mai cunoscut fiind cel mare, Moses Masai, care va lua de asemenea startul în probele de distanţă la aceste campionate mondiale. Linet a trecut prin momente teribile anul trecut, când 600 de persoane au fost ucise într-un conflict armat din zona Muntelui Elgon din Kenya, acolo unde trăieşte împreună cu cei din tribul său. Din cauza drumurilor blocate, a ratat atunci un zbor către Belfast, acolo unde trebuia să participe la un cros, iar antrenamentele ei au avut de suferit o bună perioadă de timp.
Altfel, astăzi le vom ţine pumnii româncelor Claudia Ştef, Ana Maria Groza şi Ana Maria Greceanu care vor lua startul de la Poarta Brandenburg, de la ora 13,00 în proba de 20 km marş feminin, precum şi Ancăi Heltne care dimineaţă va încerca să se califice în finala probei de aruncarea greutăţii, programată de la ora 21,20, ora României.
Tot ieri în proba masculină de aruncarea greutăţii Ralf Bartels a adus prima medalie pentru gazde, cea de bronz cu o aruncare de 21,37 m. Aurul mondial a revenit americanului Christian Cantwell, cu 22,03 m, în timp ce argintul a fost câştigat de campionul olimpic, polonezul Tomasz Majewski, cu 21,91 m. Reese Hoffa, americanul campion mondial la Osaka, în 2007, a terminat pe 4, cu 21,28 m.























































