Aşteptări înşelate: Dinamo a făcut primul transfer. Jucător low-cost, cifre modeste. Ce spune Cosmin Contra
0Suporterii roş-albilor au tot aşteptat întărirea lotului, în condiţiile în care rivalele FCSB şi CFR au adus jucători pe bandă. Din păcate pentru ei, în „Ştefan cel Mare“ standardele sunt pe măsura posibilităţilor financiare reduse.
„Câinii“ au făcut prima achiziţie a verii, transferându-l pe portughezul Diogo Ferreira Salomão (28 de ani), cel care în sezonul trecut a jucat în liga a doua spaniolă, la Mallorca.
Mijlocaş de bandă, lusitanul a adunat un gol şi două pase decisive în ultima stagiune, iar din mai 2015 până acum are două reuşite în total!
„În principiu, o să vină mâine (n.r. - marţi). E un jucător pe care-l ştiu foarte bine din Spania şi sunt sigur că profilul lui de jucător nu există la noi în echipă. Cu siguranţă, ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Joacă în banda stângă, în banda dreaptă, joacă în spatele vârfurilor, e foarte bun în duelurile individuale şi sper să-l integrăm cât mai bine.
E cam târziu să facem acum transferuri, dar n-am avut ce să facem. Am discutat cu oamenii din conducere, au fost discuţii cu foarte mulţi jucători, dar n-au mai vrut să vină, aşa că a trebuit să ne reorientăm. Nu e uşor să te refuze, să-ţi ceară timp de gândire, dar noi nu avem timp, e o situaţie foarte grea. Oricum, suntem foarte aproape să semnăm cu mai mulţi jucători. Sperăm ca în zilele următoare să ajungă în cantonament“, a declarat antrenorul Cosmin Contra la Dolce Sport.